Sergentul major Cristina Pătru conduce un tanc de 40 de tone cu măiestria şi uşurinţa unui bărbat. Femeia munceşte, zi de zi, umăr la umăr cu cei 250 de militari ai Batalionul 814 Tancuri din Turda. Ea nu aduce deloc cu prototipul tanchistului: „mic, negru şi al dracu”.

„Îţi trebuie un oarecare tupeu să conduci 40 de tone”. În orice fel de împrejurare, te aştepţi ca aceste vorbe să fie rostite de un bărbat. Sergentul major Cristina Pătru (28 de ani) le suflă dintr-o bucată cu zâmbetul pe buze. Deasupra bolidului mânat pe şenile, femeia nu aduce deloc cu prototipul tanchistului „mic, negru şi al dracu’”. Îşi aşează şlemafonul pe urechi, dar huruitul bestiei te asurzeşte chiar şi prin buretele protector al căştilor.

Şi-a lăsat fetiţa de 2 ani şi opt luni acasă, cu soţul bolnav, operat de curând, căci „datoria e datorie”. Printr-o gaură cât o gură de canal, sergentul Pătru se strecoară în spaţiul camerei de comandă, iar corpul îşi face loc, ascultător, printre fiarele reci. Strâmt, întunecos şi rece, exact cât să încapă un pui de om, locul de comandă al tancului este deloc primitor, iar singura legătură cu realitatea de afară e vizorul din sticlă groasă, cât să-ţi arunci ochii trei metri înainte. Femeia apucă maneta cutiei de viteză, în timp ce accelerează zgomotos. Imediat, tancul se pune în mişcare, lăsând urme adânci în noroi.

Tanchistă din întâmplare

Când şi-a ales specializarea la Şcoala Militară de Aplicaţie pentru Trupele de Uscat din Piteşti, şi-a lăsat superiorul să completeze în locul ei: „I-am spus să scrie ce vrea pe dosar, şi aşa am ajuns la tancuri, dar nu regret”. Înainte de şcoala militară, Cristina Pătru studiase un an la Facultatea de institutori -educatori din Balş, judeţul Olt, locul unde s-a şi născut. Când a avut şansa să intre, însă, în armată, a renunţat la tot şi a privit doar înainte. La Batalionul 814 Tancuri „Mihai Vodă