Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ECOURI / Ruşinea antologiei

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 3 iulie 2009 ·

Lansată la BookFest in iunie 2009, terminată de redactat (ne spun „editorii") in septembrie 2008, precedată, pe când era in durerile elaborării, de trâmbiţări ale efectelor ei devastatoare „ Antologia ruşinii după Virgil Ierunca" (Ed. Humanitas, 2009) este pilduitoare pentru felul cum poate dezamăgi o carte.

Prima şmecherie iritantă tronează chiar pe copertă, repetată pe pagina de titlu. Sus, in spaţiul rezervat, după canoane, autorilor, şi-au pus numele Nicolae Merişanu şi Dan Taloş, hotărâţi să ţâşnească din umbra lui Virgil Ierunca in lumina crudă a reflectoarelor şi să-şi facă un nume din exploatarea numelor, mai mari sau mai mici, care-l aşteaptă pe cititorul avid de senzaţional, dar şi cu pretenţii de subţirime intelectuală, intre coperţile primitoare, ca orice coperţi– „numele de ruşine". Apoi, mare, titlul menit să atragă şi să vândă, iar, ca subtitlu, numele adevăratului autor al antologiei, păcălitul care nu mai poate replica, pentru că nu mai este printre noi. Sărmanul Virgil Ierunca! Exploatat in scopuri comerciale şi de autorlâc ştiinţific-mediatic, devine, din autor de antologie, simplu colportor („după Virgil Ierunca"), iar colportorii antologiei apar pe copertă in locul rezervat autorului! Haram! Ruşine să le fie… (cui altcuiva decât) lăudătorilor comunismului (proşti dar cinstiţi?; deştepţi dar cinici?) şi scribilor slugarnici care intonau osanale cuplului demonic Nicolae-Elena!

„Antologia ruşinii" nu este, să o repetăm, opera cuplului Merişanu-Taloş, ci o rubrică ţinută de Virgil Ierunca in presa românească din exil, intre 1957-1961 şi 1971-1989. Imaginată şi pusă in operă nu ca să-l facă celebru sau bogat pe incăpăţânatul antologator al apologeticii bolşevice in variantă mioritică, ci pentru a constitui, prin juxtapunerea crâmpeielor consemnate, mozaicul unui antimodel ideologic, cultural şi, mai ales, moral – o monstr

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum o ora
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 2 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 4 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Un sondaj îl arată pe Donald Trump învingător în cinci state-cheie

News.ro acum 2 ore
Cu mai puţin de şase luni înainte de alegerile prezidenţiale americane, un sondaj publicat luni de The New York Times nu este deloc liniştitor pentru Joe Biden. Sondajul de opinie, realizat de Institutul Siena, arată că actualul preşedinte american

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 5 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 3 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 8 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

12°/18°