Revenirea burselor internaţionale de la minimul anului a atras interesul investitorilor, dornici să nu rateze cea mai bună performanţă din ultimii ani, un avans de aproape 20% în doar 9 zile. Drept consecinţă a revenirii apetitului pentru risc la nivel global, valutele cu randament minim precum dolarul sau yenul au fost serios afectate, moneda americană înregistrând cel mai amplu declin săptămânal din luna mai a anului 2009, arată un comunicat remis redacţiei.
"Aprecierea recentă este o consecinţă a declinului violent din săptămâniile anterioare şi poate fi o capcană a cumpărătorilor în condiţiile în care volumul a fost extrem de scăzut, riscul unui declin mai amplu fiind în continuare ridicat. Asistăm la o revenire similară celei din aprilie-mai 2008 după primul val de panică, când investitorii aşteptau noi maxime şi de fapt a urmat dezastrul. Scenariul se poate repeta şi acum. Implicaţiile în piaţa valutară sunt destul de clare, declinul recent a fost cauzat de creşterea interesului speculativ şi acoperirea poziţiilor de vânzare a activelor de risc, dar statutul său de valută de rezervă se va face simţit, când trendul dominant al burselor, unul descendent, se va relua. Eur/Usd poate atinge 1.4000 -1.4200 în perioada următoare, dar condiţiile din piaţă indică un declin spre 1.3000 la finalul anului", este de părere analistul Admiral Markets, Cristian Cochintu.
F.A.
Revenirea burselor internaţionale de la minimul anului a atras interesul investitorilor, dornici să nu rateze cea mai bună performanţă din ultimii ani, un avans de aproape 20% în doar 9 zile. Drept consecinţă a revenirii apetitului pentru risc la nivel global, valutele cu randament minim precum dolarul sau yenul au fost serios afectate, moneda americană înregistrând cel mai amplu declin săptămânal din luna mai a anului 2009, arată un comunicat remis redacţiei.
"Aprecierea rec