Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funcţionarii Primăriei Mera, trimişi în judecată

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 29 martie 2013 ·

Procurorii vrânceni au finalizat ancheta în dosarul deturnării de fonduri de la primăria Mera, acesta fiind trimis Tribunalului Vrancea spre soluţionare. În faţa magistraţilor, în calitate de inculpaţi, vor ajunge majoritatea funcţionarilor din primărie, în frunte cu primarul Ion Sticlaru. Este vorba de secretarul comunei Mărioara Şerban, contabilii Maria Neagu şi Ionel Chipăilă, Ion Ionaşc- funcţionar pe linie de achiziţii publice, Iulian Cristian, Valeriu Iacob şi Zanfir Macovei- administratori de societăţi. Cap de listă în dosar este Aurel Trifan, viceprimarul comunei, acuzat de deturnare de fonduri.

Din această calitate, spun procurorii, a plătit 16.445 de lei pentru alte lucrări decât ar fi trebuit, schimbând destinaţia banilor fără a avea acceptul autorităţii deliberative. Trifan mai este acuzat de fals intelectual şi uz de fals pentru că a semnat două contracte care nu reflectau realitatea, abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce a efectuat plăţi către o societate fără a exista bază legală, apoi a încheiat un contract în anul 2008 cu o societate comercială cu toate că nu dispunea de credite bugetare pentru aşa ceva. Prejudiciul total imputat lui Trifan a fost calculat la 815.977 lei. În urmă cu o lună, acesta a fost propus pentru arestare preventivă, împreună cu Dumitru Tîrlă, propunere care a fost respinsă.

Târlă este acuzat de înşelăciune, pentru că ar fi facturat şi încasat lucrări de balastare a unor drumuri comunale, executate la altă dată şi de alte persoane juridice, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la fals intelectual şi uz de fals. Anchetatorii i-au reţinut în sarcină un prejudiciu total de 198.149 de lei.

Următorul pe lista de inculpaţi este primarul Ion Sticlaru, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, du

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 45 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°