Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul de la Budapesta vrea să concedieze 25.000 de bugetari în 2011

Publicat in Romania Libera, marți 12 octombrie 2010 ·

Guvernul ungar intenţionează să concedieze anul viitor circa 25.000 de angajaţi din sectorul public şi ar putea introduce o taxă specială în sectorul energiei, pentru a respecta angajamentul faţă de UE privind reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB, potrivit unui site local citat de Reuters.

Respectarea angajamentului referitor la deficitul bugetar este esenţială pentru păstrarea încrederii investitorilor şi atragerea de fonduri UE. Potrivit Mediafax, este puţin probabil însă ca autorităţile să comunice măsuri concrete de austeritate înaintea alegerilor locale din această lună. Pe site-ul index.hu a a apărut marţi o ştire potrivit căreia ministerele trebuie să reducă numărul de angajaţi cu 5%, în 2011, iar unele instituţii de stat cu 10%, potrivit unui proiect al bugetului aferent anului viitor.

Măsurile ar putea duce la concedierea a până la 25.000 de angajaţi, la reducerea bonusurilor, în timp ce alte zeci de mii de persoane şi-ar putea pierde slujbele dacă statul va reduce finanţarea autorităţilor locale. Ministerul Economiei nu a comentat informaţia. Reprezentanţii instituţiei au răspuns însă unor întrebări anterioare ale Reuters privind posibile concedieri că guvernul vrea să facă administraţia publică mai eficientă şi mai puţin costisitoare.

Index.hu estimează că economiile aduse de astfel de măsuri ar putea fi de până la 300 miliarde forinţi (1,52 miliarde dolari), respectiv 1% din PIB. Separat, site-ul a relatat, fără să menţioneze sursa informaţiei, că guvernul va menţine în 2011 taxa pentru sectorul financiar, menită să aducă în acest an 200 de miliarde de forinţi (un miliard de dolari) şi va introduce o taxă specială pentru sectorul energetic, care va alimenta bugetul cu 30 miliarde de de forinţi.

Din ianuarie 2012, guvernul va reduce impozitul pe profit la nivelul 10% pentru toate companiile, măsura urmând să fie aprobată an

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 53 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 29 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°