În mai puţin de zece minute a împărţit ordine şi dispoziţii, pe rând, generalului Marin Neagoe, lui Emil Bobu şi lui Silviu Curticeanu (8:36 – 8:45).
După "golul" din agendă, trecuse şi pe la Cabinetul 1 înainte de începerea şedinţei finale a Plenarei CC al PCR (orele 9:30 - 11:55). Demnitarii care aveau acces la cabinetele 1 şi 2 cunoşteau dependenţa lui Nicolae Ceauşescu de tovarăşa-i de viaţă. Nu le părea nicidecum a-i fi şi de moarte tovarăşă, sănătoasă şi inepuizabilă în energie cum o vedeau. În tinereţe fusese ea mai bolnăvicioasă. În primăvara lui 1958 zăcuse mai mult de o lună şi jumătate în Sanatoriul Otopeni, chinuită de crize intermitente de sciatică. I-au folosit curele balneare începute la Ioachimov şi continuate an de an în staţiunile de odihnă ale Crimeii, echipate cu mijloacele de cură şi tratament pentru nomenclatura sovietică şi invitaţii săi, între care se număra şi familia Ceauşescu.
La asemenea întruniri precum Plenara CC al PCR observau şi înalţii activişti judeţeni cum influenţa ei asupra "Tovarăşului" se preschimbase într-un control căutat de acesta. Când secretarul general citea discursul de deschidere şi închidere al vreunor "lucrări" - tot mai scurt şi mai fără vlagă de la o întrunire la alta - îl urmărea atentă, aşteptând, dacă s-ar poticni, să-i sară în ajutor. Când termina de citit o filă dactilografiată cu litere mari, ca ochii lui să le poată vedea fără ochelari, "Tovarăşul" se întorcea către ea. "Încă e bine?!" - ar putea fi interpretată acum pantomima dintre cei doi.
Imediat după plenară, la Cabinetul 2 au fost chemaţi Silviu Curticeanu şi Constantin Olteanu, secretarul CC al PCR cu propaganda.
Şi după prânz, Elena Ceauşescu a revenit la birou, chemându-l iarăşi pe şeful Cancelariei CC al PCR, Silviu Curticeanu. Pentru câteva minute a fost apelat şi ministrul Armatei,
