Într-o recentă emisiune de televiziune în care l-am avut ca invitat pe Radu Vasile, fostul premier din perioada 1998-1999, am abordat spinoasa temă a relaţiei dintre centrele de putere politică, la români, şi, bineînţeles, în democraţie. Dl Radu Vasile ilustrează prin propria sa persoană şi prin relaţia tensionată pe care a avut-o cu preşedintele aferent, profilul acut al regimului dualist pe care l-a creat, prin imperfecţiunile sale, Constituţia. Practic, cu o singură excepţie - tandemul Ion Iliescu-Nicolae Văcăroiu - toate celelalte s-au aşezat sub semnul unor tensiuni care au devenit explozive. Procesul a început chiar cu echipa Iliescu-Roman, în care „emanaţii” Revoluţiei au apucat-o devreme pe căi diferite, evoluând până la ruptura dramatică din septembrie 1991, când Petre Roman a ieşit de la guvernare într-un mod care mai stârneşte şi astăzi controverse.

Nici echipa Iliescu-Năstase nu a fost una armonică, notele acute ale divergenţelor nereverberând în exterior pe măsura intensităţii lor datorită complexelor pe care Năstase le avea faţă de părintele său politic şi propensiunilor împăciuitoriste ale acestuia. Între Radu Vasile şi Emil Constantinescu, nepotrivirile de caracter au fost aproape totale. Între ei n-a existat, pe plan uman, aproape nici un fel de comunicare, veneau din lumi diferite şi tăiaseră cu ostentaţie orice punţi de legătură. În cele vreo 16 luni de coabitare s-au călcat, practic, pe picioare şi s-au ignorat reciproc până la nivelul de a face nefuncţionale mecanismele de guvernare. Însăşi scoaterea din joc a lui Radu Vasile s-a produs într-un mod care ar fi putut să genereze cea mai gravă criză politică din România, iniţiativa neconstituţională a preşedintelui riscând să se întoarcă împotriva sa. L-a salvat doar lipsa de chef a Opoziţiei de a se complica, într-un moment în care se vedea deja cu sacii în căruţă pentru viitorul scrutin elec