Căpitanul care în Decembrie 1989 anunţa, la televizor, că "Armata e cu noi!" a murit la 59 de ani.

Am copilărit în acelaşi bloc cu Mihai Lupoi. El stătea la cinci, eu la etajul opt. Chiar dacă după cutremurul din 1977 el s-a mutat în apropiere, într-un imobil mai nou, am continuat să fim în relaţii apropiate până sâbătă.

Nu m-am mirat când l-am văzut pe micile ecrane în decembrie 1989. Ştiam că pune ceva la cale. Prin 1988 mă oprise în faţa blocului nostru ca să mă coopteze într-un complot , menit să-l doboare pe Ceauşescu.

Mi-a dat nişte detalii. Nu m-am amestecat, dar nici nu am vorbit cu nimeni despre asta. Mai târziu, după ce fusese numit ministru al Turismului, îmi povestea destul de des cu ce se ocupă.

Am fost mirat de lupta pe faţă pe care o ducea cu reprezentanţii Securităţii în timp ce tatăl său lucra, pe un post important în acea instituţie. Am observat, după ce a fost demis foarte repede din funcţie că nu făcea parte din gaşca Iliescu.

Totuşi, într-o excursie pe care am făcut-o împreună la Timişoara, în primăvara anului 1990, am observat că era supravegheat la nivelul cel mai înalt posibil. Noi am plecat din faţa blocului fără să anunţăm pe nimeni.

El era un foarte bun şofer (conducea de pe la 16 ani fără carnet), avea o maşină foarte bună şi mi-a făcut plăcere să-l însoţesc. Am ajuns la Timişoara unde era sunat foarte des când de Ion Iliescu, când de Generalul Stănculescu.

Cei doi lideri politici de atunci îl somau să nu participe la mitingul electoral susţinut în oraş de Radu Câmpeanu. Nu am să înţeleg niciodată cum a ştiut Stânculescu în ce cameră stătea Lupoi.

Noi ne cazasem la hotelul Continental, în camere alăturate. Nu aveam bagaje. Nici noi doi nu ştiam cine în ce cameră stă. Stănculescu l-a chemat la telefon în restaurant şi l-a pus să urce în cameră ca să vorbească liniştiţi de acolo.

Mihai m-a luat