Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egal nemeritat! Schalke, cu Marica pe teren 21 de minute a plecat neînvinsă din Cehia

Publicat in Pro Sport, vineri 17 februarie 2012 ·

Fosta şi posibila adversară a Stelei în Europa League s-a deplasat aseară în Cehia, unde a întâlnit-o pe campioana Cehiei, Viktoria Plzen în "16"-imile Europa League. Nemţii au reuşit să obţină un egal, 1-1, dar după o evoluţie slabă.

Dacă în momentul tragerii la sorţi Schalke era cotată ca mare favorită la calificare, se pare că experienţa meciurilor cu AC Milan şi FC Barcelona în grupele Ligii Campionilor i-a ajutat foarte mult pe cehi. Elevii lui Pavel Vrba au început meciul tare şi i-au surprins pe germani, care au intrat destul de relaxaţi pe teren. Deşi au controlat jocul, nemţii nu şi‑au creat în prima repriză decât o singură ocazie de gol. În rest au dominat steril, pasând mingea de-a latul terenului. De partea cealaltă, cehii au încercat să-i surprindă pe pe cei de la Schalke pe contracatac şi au reuşit în minut 23, când au deschis scorul prin Darida.

Marica, pasă de gol din întâmplare

În repriza secundă, Schalke a atacat mai periculos şi a încercat să rezolve calificarea chiar de la Plzen. Tehnicianul olandez Huub Stevens l-a schimbat pe Raul în minutul 68 şi l-a introdus pe Ciprian Marica, românul reuşind să schimbe faţa atacului albaştrilor. Odată cu trecerea timpului, Schalke a ieşit la joc şi i-a presat pe cehi, iar în minutul 75 Huntelaar a reuşit egalarea, după o fază întâmplătoare. La marcarea golului a participat şi Marica, el pasându-i fără să vrea, fiind lovit în picior, atacantului olandez, care a bifat al şaptelea gol în opt partide.

Fosta şi posibila adversară a Stelei în Europa League s-a deplasat aseară în Cehia, unde a întâlnit-o pe campioana Cehiei, Viktoria Plzen în "16"-imile Europa League. Nemţii au reuşit să obţină un egal, 1-1, dar după o evoluţie slabă.

Dacă în momentul tragerii la sorţi Schalke era cotată ca mare favorită la calificare, se pare că experienţa meciurilor cu AC Mila

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner a fost adus în ţară

Mediafax acum 40 minute
„În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c., o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară, din Marea Britanie, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Dolj, urmărit internaţional pentru infracţiunea de omor calificat. Acesta avea emis pe numele lui, de c

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum o ora
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 2 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 34 minute
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Polițiști de frontieră atacați cu cuțitul, de traficanți de migranți, în Timiș. Au fost trase focuri de armă

Press Alert acum 29 minute
Foto: Arhivă Incident violent în noaptea de marți spre miercuri, într-o parcare de pe autostrada A1, în Timiș, în care au fost implicați polițiști de frontieră care pregăteau un flagrant pentru destructurarea unei rețele de trafic de migranți. Atacu

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum o ora
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum o ora
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 2 ore
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă. Care este starea sa de sănătate

Adevarul acum o ora
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă a Institutului Inimii din Cluj Napoca.

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°