Primelor două cronici extrem de favorabile din „Variety” şi „Screen International” despre „Poliţist, adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu, le-a urmat astăzi confirmarea publicului de Cannes. Sursa: AP Photo
După ce, ascunşi sub umbrele, sute de jurnalişti au stat la coadă pentru a intra la film, la finalul proiecţiei din secţiunea Un Certain Regard, s-au ridicat în picioare aplaudând. De aceeaşi reacţie a avut parte şi „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, acum doi ani, entuziasm care îi prevedea filmului o carieră în festival.
„Am stat în sală, printre oameni, s-a simţit că le-a plăcut filmul, m-au felicitat la final. Mi-a plăcut mult, a fost bine. Să vedem de-acum ce se va întâmpla”, a spus Porumboiu.
Un film sobru, extrem de atent şlefuit la nivelul dialogului şi al detaliilor, „Poliţist, adjectiv” e una dintre cele mai bune producţii româneşti realizate în ultimii ani. Preocupat de mecanismele conştiinţei, de felul în care cuvintele îşi schimbă sensul şi ne dau putere sau ne deformează realitatea, Porumboiu se joacă extrem de inteligent cu sensurile. Cristi (Dragoş Bucur), poliţist într-un oraş de provincie, are de rezolvat un caz minor, cu trei adolescenţi care consumă marihuana. Ore întregi, Cristi îi urmăreşte pe cei trei pe drumul şcoală-casă sau fumând în pauze.
Scene lungi, deprimante, muncă derizorie. Între ele, câteva reprize de dialog cu soţia sa (Irina Săulescu) - una de-a dreptul memorabilă, care porneşte de la versurile melodiei „Nu te părăsesc, iubire” de Mirabela Dauer.
Forţat să predea dosarul şi să încheie cazul, poliţistul refuză să-l aresteze pe adolescentul denunţat că ar furniza marfa. În problema lui de conştiinţă intervine, cu extrem de multă „precizie”, şeful său (Vlad Ivanov), într-o scenă de circa 20 de minute care va deveni probabil antologică.
CITIŢI ŞI:
