Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fuga de acasă, „materia” preferată a elevilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 20 mai 2013 ·

Patru liceeni au dispărut în ultima săptămână, doi din Râmnicu Vâlcea și doi din Arad. Soarta dispăruților este tragică dacă nu sunt găsiți într-o săptămână

Două eleve de 14 ani de la Colegiul Economic din Arad, care au dispărut de joi de acasă, au fost găsite în weekend. Poliţiştii arădeni au identificat-o pe Laura Alexandra Deiac şi pe colega ei în momentul când se plimbau în mall, fără a avea vreo intenţie să-şi anunţe părinţii că sunt tefere. Cele două puştoaice, de clasa a IX-a, au ajuns acasă doar însoţite de poliţişti, declarând că au stat la nişte colegi.

În schimb, cei doi liceeni din Vâlcea, dispăruţi din 10 mai nu au fost găsiţi nici până aseară, aşa cum ne-a declarat Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Iuliana Stanciu şi Lucian Băjan, ambii de 16 ani, elevi în clasa a X-a a Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea sunt căutaţi de părinţi şi de poliţişti în staţiunile de la mare. Varianta plauzibilă este că între cei doi colegi s-a înfiripat o poveste de dragoste, care nu ar fi fost privită cu ochi buni de familiile lor.

Cazuri nerezolvate din 2000

Teribilismul şi dorinţa de a demonstra că sunt independenţi sunt motivele care îi determină pe liceeni să dispară fără urmă. „Mai toţi adolescenţii au tendinţa de a fugi de acasă măcar câteva ore. Dramele apar când familia nu poate lua legătura cu copilul mai mult de o săptămână. În aceste cazuri ori a avut loc o tragedie, ori fugarul nu vrea să se mai întoarcă niciodată acasă”, ne-a explicat psihologul Monica Apostol. În evidenţele Poliţiei Române, prezentate pe siteul instituţiei, sunt cazuri de dispariţii din anul 2000 care încă nu au fost rezolvate.

Ian Tilling, un fost poliţist britanic care acum îi ajută pe tinerii care locuiesc pe străzile Capitalei, a explicat că adolescenţii care fug „de familie dorm la început prin scări de bloc.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 45 minute
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum o ora
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 46 minute
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

O biserică din judeţul Alba s-a făcut scrum în ziua de Paşti. A ars în totalitate

Mediafax acum o ora
UPDATE: Şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin apel la 112, despre incendiul la biserica din lemn din localitatea Ghioncani, comuna Întregalde. „Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezult

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum o ora
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°