Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiajna l-a luat pe Mihalcea şi încă patru jucători

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 21 iunie 2011 ·

Aflată în cantonament la Predeal, formaţia ilfoveană şi-a completat lotul cu încă 5 jucători, după ce acum cîteva zile echipa număra doar 18 fotbalişti.

Cu o lună înainte începerii campionatului, Concordia a reuşit ieri să transfere 5 jucători, care au ajuns deja în cantonamentul de la Predeal şi care vor semna zilele acestea.

1. Adrian Mihalcea are 35 de ani şi a jucat ultima dată la Unirea Urziceni. Atacantul a venit la Chiajna după ce şi-a reziliat contractul cu echipa lui Bucşaru, la finalul sezonului proaspăt încheiat. Fotbalistul a înscris de 3 ori pentru formaţia ialomiţeană în 15 apariţii sezonul trecut.

2. Fundaşul Claudiu Dumitrescu are 31 de ani şi a fost adus de la CS Otopeni pentru a acoperi locul lăsat liber de Valentin Creţu, care a plecat la Rapid. Fotbalistul a jucat în 25 de partide sezonul trecut, fără să înscrie vreun gol.

3. Octavian Drăghici este golgeterul din sezonul trecut al celor de la Otopeni, cu 8 reuşite în 24 de partide. Atacantul are 25 de ani şi a venit la Chiajna liber de contract.

4. Portarul Iordan Gospodinov are 33 de ani şi a jucat ultima dată pentru echipa de primă ligă bulgară Kaliakra, unde a jucat 22 de partide, fiind titularul postului. El are şi 4 apariţii în prima reprezentativă a Bulgariei.

5. Fundaşul Jean-Claude Bozga (27 de ani) a ajuns la Chiajna după ce a fost anunţat de antrenorul Petrolului, Vivi Răchită, că nu mai face parte din planurile sale în sezonul viitor şi a fost trimis la echipa a doua.

Aflată în cantonament la Predeal, formaţia ilfoveană şi-a completat lotul cu încă 5 jucători, după ce acum cîteva zile echipa număra doar 18 fotbalişti.

Cu o lună înainte începerii campionatului, Concordia a reuşit ieri să transfere 5 jucători, care au ajuns deja în cantonamentul de la Predeal şi care vor semna zilele acestea.

@N_

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 49 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°