Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amintiri despre trabant

Publicat in Dilema Veche, marți 29 decembrie 2009 ·

La sfîrşit de an, un bilanţ mai vechi.

Am fost, vreme de zece ani, şofer de Trabant. O experienţă de neuitat, ceva între paranormal şi metafizică. Trabantul era un paradox mecanic, o dovadă că posibilul e mai tare decît realul. Avea toate însuşirile unui automobil, dar avea, în plus, ceva de vietate inclasabilă, un soi de mister, un soi de nimb tehnologic, fără legătură directă cu ingineria tradiţională. Neobişnuită era, între altele, enorma lui maniabilitate. Practic, nu puteai ajunge cu un Trabant în situaţii fără ieşire. Putea fi scos din şanţ cu brînciul energic al unei singure persoane, putea fi ţinut cu umărul să nu alunece pe o pîrtie îngheţată, putea fi întors, după o răsturnare, în poziţie de croazieră şi, de obicei, pornea iar la drum, chiar dacă gemea de invaliditate. Dacă se strica bobina de inducţie, ea putea fi înlocuită, pînă la proximul atelier de reparaţii, cu amidonul unui cartof. În locul curelei de transmisie rupte, se putea instala un ciorap de damă, iar pana de benzină se putea rezolva, pentru măcar cincizeci de kilometri, cu o damigeană de horincă tare. Totul era de o durabilă precaritate. Capabil să reînvie din propria-i cenuşă, să se refacă după orice colaps, cu tenacitatea unui „Terminator“ de carton presat, Trabantul nu cerea posesorului lui decît răbdare, încredere şi un sac de bujii. Orice amator putea să-i înveţe secretele, în timp ce specialiştii erau mereu luaţi prin surprindere de resursele lui regenerative.

Cu asemenea calităţi, Trabantul era predestinat să devină, sub comunism, o adevărată metaforă a supravieţuirii. Era proba palpabilă a capacităţii noastre de a valorifica indigenţa, de a face din dejecţie bici, de a improviza spectaculos, cu o materie primă incalificabilă. Trabantul demonstra, în orice împrejurare, că ceea ce nu se poate se poate pînă la urmă, că improbabilul poate fi un punct de pornire. Sub semn

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Nicuşor Dan, despre o anchetă a DNA în urma unor sesizări a candidatului AUR la Primărie: „Acum patru ani vreo 10 parlamentari PSD mi-au făcut o plângere, acum opt ani a fost cu Soros”

HotNews acum 9 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a explicat vineri seară, referilor la faptul că DNA ar fi început urmărirea penală în cazul său, în urma unor sesizări făcute de Mihai Enache, candidatul AUR la PMB, că decizia procurorilor anticorupţie e „o chestiune

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 43 minute
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 3 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Războiul televiziunilor pe chefi. Antena 1 a dat în judecată Pro TV și pe Chefii Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu

HotNews acum 3 ore
După ce PRO TV a anunțat că foștii chefi la cuțite Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu vor fi noii jurați de la Masterchef, Antena 1 contraatacă, informează PaginadeMedia. Show-ul Chefi la cuțite, difuzat de Antena 1Foto: Facebook

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

18°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°