Multe dintre expresiile populare folosite cu valoare de intensificare circulă ca determinanţi stabili pentru anumite cuvinte (verbe, substantive, adjective, adverbe). Asocierea constantă se explică uneori etimologic, alteori doar prin uz. în cel de-al doilea caz, vorbitorul de azi poate avea surpriza de a găsi, în textele mai vechi, combinaţii neaşteptate. Expresiile la toartă sau la cataramă sînt un bun exemplu pentru această situaţie. Uzul actual le-a transformat în determinanţi tipici pentru noţiunea de prietenie; totuşi, în textele mai vechi nu lipsesc combinaţiile cu noţiuni diferite: "să se apuce de politică la toartă" (Cezar Petrescu, Calea Victoriei). Chiar şi în unele exemple contemporane sfera acţiunilor de intensificat e mult extinsă: "Nici un ziarist nu are voie să pătrundă fără o percheziţie la cataramă" (Fraierul român, 14, 1991, 7). Pentru construcţia la cataramă, dicţionarul academic al lui Sextil Puşcariu (Dicţionarul limbii române, tomul I, partea a II-a: C, 1940) oferea definiţia "strîns tare, straşnic, extrem de", pe care o ilustra prin citate nu numai despre prieteşug, ci şi despre bătaie sau beţie. între construcţiile mai puţin aşteptate azi găsim, de pildă: "Bea la cataramă" (T. Pamfile) sau "Combăteam la cataramă" (Al. Vlahuţă).

Recombinarea unor expresii de acest tip, prin plasarea intensificatorilor pe lîngă alţi determinaţi decît cei consacraţi de uz, poate deveni un mijloc umoristic, de punere în criză a limbajului şi mai ales a ideii de sinonimie. Deşi echivalente ca sens, expresiile recombinate produc aparenţa de nonsensuri; o poezie a Ninei Cassian (Expresii improprii, în vol. Jocuri de vacanţă) mizează tocmai pe asemenea efecte comice. Textul începe cu "Stavăr, filfizon de marcă, / se trezise singur leoarcă", continuă cu "se îndrăgostise turtă", "pînă-ncărunţise criţă", "protesta la toartă", "se îmbată lela", "se îngîmfase