Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul cere brăilenilor să-şi plătească facturile la căldură

Publicat in Vocea Brailei, vineri 11 ianuarie 2013 ·

* în caz contrar, spune Aurel Simionescu, se va ajunge iar în situaţia în care CET va sista furnizarea energiei termice * până în prezent, CET şi-a plătit facturile la gaze din subvenţia acordată de municipalitate * "Dacă nu se plăteşte, riscăm să nu avem gazele necesare pentru a furniza căldura în mijlocul iernii", a precizat primarul

Aurel Simionescu a atras atenţia brăilenilor care primesc căldură în sistem centralizat să-şi achite dările către furnizor. În caz contrar, a avertizat primarul, se va ajunge iar la sistarea furnizării agentului termic de către CET, care ar putea ajunge din nou în imposibilitate de plată. Potrivit edilului-şef, pentru primele luni de iarnă, respectiv noiembrie şi decembrie, societatea a plătit gazul din subvenţiile acordate de către municipalitate şi "aproape" nimic de la populaţie. "Apelez în continuare la cei care sunt racordaţi la sistemul de termoficare să-şi plătească datoriile pe care le au. Din luna noiembrie şi până acum, în ianuarie, CET-ul a plătit gazele numai din subvenţia pe care am dat-o de la nivelul municipalităţii şi aproape nimic de la populaţie. Pentru că în noiembrie s-a furnizat energie termică de la jumătatea lunii, iar facturile pe decembrie se duc acum către populaţie. La sfârşitul anului s-a încasat puţin, pentru că fiecare a avut alte priorităţi cu sărbătorile. În ianuarie nu a început să se plătească. Deja s-a adunat o lună şi jumătate, ceea ce înseamnă 30-40 miliarde lei care s-au dat pentru consumul de gaz, plus cât s-a putut plăti din salarii. Dacă nu se plăteşte, riscăm să nu avem gazele necesare pentru a mai furniza căldură, exact în mijlocul iernii. După 15 ianuarie ar trebui să se facă încasări şi trebuie să fie consistente", a declarat primarul Aurel Simionescu.

Reamintim că în iarna anului trecut, CET a mai oprit furnizarea energiei termice pentru populaţie din cauza situaţ

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum o ora
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 45 minute
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum o ora
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

COMENTARIU Lelia Munteanu: Moartea preşedintelui Raisi. „Ceva atât de poetic..."

Mediafax acum 29 minute
Câteva întrebări rîmân totuşi în suspensie: de ce s-au ridicat cele trei elicoptere pe o vreme atât de câinoasă? de ce se aflau împreună în elicopter doi reprezentanţi de vază ai autorităţii - preşedintele şi ministrul de Externe? cum de s-au salva

Începe procesul în „Dosarul minorelor” pentru Dan Diaconescu. Tribunalul Constanţa a respins CONTESTAȚIA fostului patron OTV

Gandul acum 13 minute
Tribunalul Constanța a respins contestația formulată de Dan Diaconescu împotriva deciziei Judecătoriei Constanța, din noiembrie 2023, prin care s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, a administrării probelor şi a efectuării

Julian Assange obţine o victorie la Înalta Curte în procesul împotriva extrădării în SUA. Poate face un nou apel

Mediafax acum o ora
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a obţinut o victorie în lupta sa continuă împotriva extrădării din Marea Britanie. Judecătorii de la Înalta Curte din Londra i-au dat permisiunea de a face un nou apel.

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 58 minute
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum o ora
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

Un american a fost condamnat la închisoare pe viaţă deoarece şi-a îngropat soţia de vie

Mediafax acum 3 ore
Un bărbat din Arizona a fost condamnat la închisoare pe viaţă deoarece şi-a îngropat soţia de vie. Americanul în vârstă de 62 de ani a pledat vinovat pentru uciderea femeii de 39 de ani. Recent, el a mai fost condamnat la închisoare pentru răpire, f

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°