Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a declarat miercuri că îşi menţine "încrederea" în generalul John Allen, comandantul coaliţiei din Afganistan, al cărui nume a fost implicat în scandalul ce a condus la demisia directorului CIA David Petraeus.
Generalul Allen "face o treabă excelentă în cadrul ISAF", Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan, "şi are în continuare încrederea mea pentru a conduce forţele noastre şi a continua lupta", a declarat Panetta în timpul unei vizite în Australia.
Preşedintele Barack Obama a anunţat deja prin intermediul purtătorului său de cuvânt că are o "părere foarte bună despre general" şi că "are încredere în generalul Allen", a cărui nominalizare în funcţia de comandant suprem al forţelor NATO (SACEUR) a fost suspendată.
Este o simplă "măsură de prevedere", potrivit lui Panetta.
Pentagonul a deschis o anchetă în privinţa schimbului de mesaje electronice între John Allen şi o anume Jill Kelley, femeia care se declară victima hărţuirii din partea fostei amante a lui David Petraeus, Paula Broadwell.
Dezvăluirile privind relaţia dintre Broadwell şi Petraeus l-au determinat pe acesta din urmă să demisioneze.
John Allen, în vârstă de 59 de ani, a întreţinut, de asemenea, o corespondenţă intensă şi "deplasată", la limita "flirtului" cu Jill Kelley, dar susţine că nu a fost vorba despre adulter.
Înainte de a fi dislocat în Afganistan, John Allen a fost numărul doi în ierarhia CENTCOM, comandamentul american pentru Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Vest, cu sediul la Tampa, în Florida.
Scandalul Petraeus îi creează probleme lui Obama, care urmează să înlocuiască mai multe persoane în funcţii-cheie, între care secretarul de Stat Hillary Clinton.
În plus, generalul Allen trebuie să prezinte în zilele următoare recomandările sale privind numărul de militar