Cel de-al doilea film în regia lui Cătălin Mitulescu, "Loverboy" a fost selecţionat la Cannes în secţiunea Un Certain Regard. Daniel Mitulescu a declarat că selectarea a fost un motiv de bucurie pentru întreaga echipă. "Deocamdată suntem fericiţi că vom fi la Cannes. In rest, vrem ca filmul să ajungă cât mai repede pe ecrane, în România", a spus producatorul Daniel Mitulescu.
"Să fii loverboy e o meserie, dar filmul e o poveste de dragoste", a declarat regizorul Cătălin Mitulescu într-un comunicat de presă al casei de producţie StradaFilm.
Protagonista lungmetrajului, Ada Condeescu a declarat în exclusivitate pentru romanialibera.ro că cei implicaţi în realizarea filmului sunt încântaţi de selectarea la Cannes.
"Suntem foarte bucuroşi şi fericiţi că mergem la Cannes, este un lucru foarte important şi foarte bun pentru mine, pentru toţi ca şi echipă. Selectarea este un semn că filmul a plăcut foarte mult, mai ales că este diferit faţă de celălalt film în care am jucat cu George Piştereanu- Eu când vreau să fluier, fluier, este cu totul o altă abordare şi ne bucură că a plăcut şi asta"
Despre filmul Loverboy, Ada Condeescu spune că este "o poveste de dragoste foarte puternică" şi un film care îi place pentru că " are un joc periculos tot timpul".
"Nuanţa asta de periculos este foarte pregnantă pe tot parcursul timpului şi cred că asta ţine spectatorul. Cred că asta este unul din lucrurile importante ale filmului", a declarat Condeescu pentru romanialibera.ro
Loverboy- prima dragoste n-a fost niciodată mai periculoasă
Luca (George Piştereanu) este un tânăr de 20 de ani care seduce femei pentru a le păsa unei reţele de prostituţie. Luca se îndrăgosteşte de una din potenţialele sale victime (Ada Condeescu). E vară pe malul Dunării, la Hârşova. Muzică bubuie din maşinile luxoase, feţele sunt bronzate şi Veli fuge de-acasă în pa