Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uli Hoeness se află la Allianz Arena, în ciuda scandalului în care este implicat

Publicat in Gandul, marți 23 aprilie 2013 ·

Preşedintele clubului Bayern Munchen, Uli Hoeness, anchetat într-un caz de fraudă fiscală, se afla, marţi seară, în incinta Allianz Arena, unde urmează să asiste la meciul cu FC Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor, anunţă AFP.

Uli Hoeness, 61 de ani, îşi anunţase intenţia de a asista la meci, în ciuda anchetei declanşată împotriva lui.

Hoeness face obiectul unei anchete pentru fraudă fiscală, după ce în ianuarie a recunoscut că are un cont secret în Elveţia. Duminică, jurnalul Bild a notat că Hoeness ar fi ascuns în Elveţia peste zece milioane de euro. Suddeutsche Zeitung a scris, în ediţia de luni, că Uli Hoeness are de peste zece ani un cont la Zurich, în care a depus legal mai multe milioane de euro. Hoeness ar fi omis însă să plătească impozitele pe dobânzile sumelor respective.

El a recunoscut că a făcut o "greşeală gravă", subliniind că va încerca să repare "o parte din aceasta".

Potrivit presei, el a fost arestat la 20 martie şi eliberat în aceeaşi zi după ce a plătit o cauţiune de cinci milioane de euro.

Preşedintele clubului Bayern Munchen, Uli Hoeness, anchetat într-un caz de fraudă fiscală, se afla, marţi seară, în incinta Allianz Arena, unde urmează să asiste la meciul cu FC Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor, anunţă AFP.

Uli Hoeness, 61 de ani, îşi anunţase intenţia de a asista la meci, în ciuda anchetei declanşată împotriva lui.

Hoeness face obiectul unei anchete pentru fraudă fiscală, după ce în ianuarie a recunoscut că are un cont secret în Elveţia. Duminică, jurnalul Bild a notat că Hoeness ar fi ascuns în Elveţia peste zece milioane de euro. Suddeutsche Zeitung a scris, în ediţia de luni, că Uli Hoeness are de peste zece ani un cont la Zurich, în care a depus legal mai multe milioane de euro. Hoeness ar fi omis însă să plătească impozitele pe dobânzile sumelor respective.

El

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 3 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum o ora
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum 57 minute
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Liberalii au depus la Senat un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

News.ro acum o ora
Mai mulţi parlamentari de la PNL au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea iesi la pensie mai devreme, în func

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 3 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut

Mediafax acum 34 minute
Doi ucraineni au fost ucişi într-un centru comercial din Germania. Suspectul este un cetăţean rus. Acesta a fost reţinut de poliţiştii germani.

Instituțiile care eliberează permise auto, pașapoarte, buletine de identitate au program normal de muncă în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunţat că serviciile care eliberează permise de conducere, paşapoarte, cărţi de identitate au program normal cu publicul în 29 şi 30 aprilie, dar că nu se vor desfăşura activităţi la ghişeu, î

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°