Europa şi Statele Unite şi-au revizuit priorităţile şi sunt mai puţin interesate de ţările ex-sovietice.

Cu cinci ani în urmă avea loc cea de-a treia şi ultima „revoluţie colorată" din spaţiul ex-sovietic. Se desfăşura la Bişkek, capitala Kîrgîstanului, şi amintea de ceea ce se întâmplase la Tbilisi, în 2003, şi la Kiev, în 2004. Unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale politicii internaţionale din anii 2000 este rezultatul unor circumstanţe. Astăzi se pune întrebarea de ce aceste schimbări nu s-au extins şi în alte republici din fostul spaţiu sovietic. Deoarece regimurile la putere din aceste state au învăţat să-şi ia măsuri de prevedere.

Pentru reuşita acestor „revoluţii colorate", schimbarea condiţiilor externe a jucat un rol important. Dar, pe fondul dificultăţilor economice din Statele Unite şi al concentrării Europei asupra problemelor interne, precum şi al transferării atenţiei asupra Asiei şi Orientului Îndepărtat, dorinţa de a participa activ în politica internă a statelor din această zonă a scăzut. La aceasta s-a adăugat faptul că rezultatele revoluţiilor din cele trei ţări au atras o dezamăgire în rândul populaţiei.

Prin urmare, încercările de a relua scenariul în Azerbaidjan, Belarus, Armenia şi Moldova nu s-au mai concretizat. În locul condiţiilor haotice, Occidentul a preferat stabilitatea în aceste state, chiar dacă nu este garantată prin mijloace democratice.

Mai există un alt aspect important. Europa şi Statele Unite şi-au revizuit priorităţile şi sunt mai puţin interesate de ţările ex-sovietice. Chiar şi Rusia, care la mijlocul anilor 2000 era gata să intre într-o luptă geopolitică pentru „străinătatea apropiată", a realizat că posibilităţile sale de restabilire a influenţei Moscovei în această zonă sunt limitate.

Criza economică care a urmat războiului din Georgia a arătat limitele ambiţiilor Rusiei. Desigur, ast