Un copil curăţel cu ochi de provenienţă asiatică îşi caută locul pe „tron“ şi strâmbă din năsucul drăgălaş la miresmele din încăperea destinată unor intimităţi deloc familiarizate cu telegenia. Receptivă concomitent la nevoile inestetice şi estetice ale odraslei, mama apare urgent şi, cu degete delicate, adaugă miresme la tub într-un loc special amenajat în perete, fericită că puştiului îi va reveni statornic bucuria odorizată pe chip. Un alt tânăr, uşor mai vârstnic decât precedentul, cu totul autohton de data asta, adică sincer, direct, fără vreun rafinament de protocol dobândit în tradiţionalul joc al parfumurilor dinspre Soare Răsare, ne umple urechile cu dorinţa lui expresă de a face „treaba mare“ dar nu oriunde, ci neapărat în vecini. Deloc şocată de o asemenea declaraţie făcută presei, imensa mulţime a telespectatorilor ar urma să se întrebe înţelepţeşte: „De ce?“ Drept bonus, ea va afla cât de atrăgătoare – şi prin ce mijloace – poate fi toaleta „vecinilor“ în comparaţie cu încăperea de profil a propriei familii. Ambele reclame pentru produse de descarcerat zonele respective din miasme şi urâţenie se transmit pe tot parcursul zilei, la ore ce nu ţin seama, de pildă, dacă mult stimatul telespectator se află sau nu la masă. (Apropo, găselniţa n-ar trebui, oare, păstrată şi folosită cu infinit mai mult succes în perioada televiziunii care să nu fie doar pentru văz şi auz, ci şi pentru miros şi gust?) O reclamă mult mai aşezată, cu personaje mature adică, este aceea cu doamna biruită de const Publicitate ipaţie, pe care o vedem îmbrăcată într-o pijama mătăsoasă, cum iese din pat şi intră în baia care are pe uşă însemnul cunoscut pentru toalete ca mai apoi să reintre, abătută, în pat. Doar că între intrarea şi ieşirea dânsei de la toaletă s-a scurs un timp imens, soţul tocmai, plecat la serviciu, la intrare, epuizând multele sale ore de activitate – cu