Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Circul lui Diaconescu ne-a costat deja foarte mult, îmi doresc ca procurorii să aplice legea

Publicat in Romania Libera, vineri 5 octombrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a reacţionat la ultimele declaraţii ale lui Dan Diaconescu, care a susţinut din nou că dispune de 45 milioane euro pentru preluarea Oltchim, şi a afirmat că acest "circ" a costat deja foarte mult România şi că speră ca procurorii să analizeze sesizarea penală depusă de OPSPI, informează Mediafax.

"Circul acesta ne-a costat deja pe toţi foarte mult. Sesizarea penală a pornit deja şi îmi doresc ca procurorii să aibă mai puţin timp de cine pe ce post se aşează în următorii ani şi să aplice legea", a spus Ponta la RTV.

El a arătat că doar prin implicarea procurorilor poate fi transmis mesajul că oricine încearcă să înşele statul va fi pedepsit.

Dan Diaconescu a susţinut din nou că are 45 milioane euro pentru preluarea Olcthim, la patru zile după ce OPSPI a anulat licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la combinatul din Râmnicu Vâlcea întrucât patronul OTV nu a putut face dovada că deţine banii pentru plata titlurilor.

Diaconescu a susţinut joi seara în faţa presei, la sosirea pe Aeroportul Otopeni, la salonul oficial, că deţine suma de 43 milioane euro în două conturi constituite la sucursale ale unor bănci străine, în cuantum de 24 milioane euro, respectiv 19 milioane euro.

Citeşte şi:

Dan Diaconescu a demonstrat că a avut cei 45 de milioane de euro pentru cumpărarea Oltchim

La aceste deţineri s-ar mai adăuga un cont constituit în România, cu aproximativ 2 milioane de euro, potrivit patronului OTV, care afirmă că a zburat mult cu avionul în ultimele două zile, având întâlniri la Londra, Dubai şi Hong Kong.

El a precizat că banii au fost obţinuţi atât "din surse directe", cât şi "indirecte, garanţii ori credite bancare (...) sau o altă formulă de atragere a banilor".

Diaconescu a susţinut din nou că negocierile pentru preluarea Oltchim puteau fi continuate până în luna febru

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Medic pediatru: Pentru fiecare caz de rujeolă care apare într-o comunitate de copii cu puţină vaccinare, vor apărea între 16 şi 20 de noi cazuri. Ăsta e viitorul către care ne îndreptăm

HotNews acum o ora
Medicul pediatru Mihai Craiu afirmă că, în comunităţile de copii unde ratele de vaccinare împotriva rujeolei sau a tusei convulsive sunt foarte scăzute, rata de multiplicare a bolii este foarte mare. Un copil diagnosticat cu rujeolă poate îmbolnăvi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 3 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum 44 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°