Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul Internaţional „Primăvara Poeţilor”, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 27 martie 2013 ·

Pe 21 martie, aula Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava a găzduit manifestarea culturală Festivalul Internaţional „Primăvara Poeţilor”, tema ediţiei din acest an fiind „Les voix du Poeme”.

Potrivit directorului Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu”, prof. Amalia Popescu, „evenimentul care a avut loc în liceul nostru se înscrie într-un şir de manifestări desfăşurate în câteva colegii din judeţ. Este unul dintre cele mai importante acţiuni culturale şi ţin să mulţumesc tuturor elevilor care răspund prezent la fiecare activitate extracurriculară. Chiar dacă suntem un colegiu cu o experienţă de peste 70 de ani în învăţământul tehnic preuniversitar, avem elevi care au evidenţiat într-un mod deosebit importanţa poeziei şi a muzicii”.

La manifestare au participat elevi şi profesori ai colegiului, dar şi o serie de invitaţi speciali, printre care s-au numărat scriitoarea Angela Furtună, directorul artistic şi coordonatorul programului „Primăvara Poeţilor”, şi lect. univ. dr. Olga Gancevici Oprea, din cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii „Ştefan cel Mare”.

Evenimentul a constat într-un maraton cultural şi literar, câţiva elevi din clasele a XI-a şi a XII-a recitând poezii în limba franceză şi engleză, îndrumaţi fiind de profesoarele Ramona Chiricheş, Aura Mihoc, Ana Chibici şi preotul Teodor Mera. Totodată, cu ocazia zilei mondiale a poeziei s-a recitat din opera poeţilor Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia şi Nichita Stănescu.

În cadrul manifestării s-a acordat Premiului Literar „Profesor Cornelia Mînecuţă”, acesta fiind adjudecat de elevul Cezar Mierlă, din clasa a XII-a B. Totodată, elevul Rareş Găinariu a primit un premiu special din partea lect. univ. dr. Olga Gancevici Oprea, şcolarul fiind numit „ambasador al francofoniei”.

„Marele câştig al tuturor activităţilor şcolare este acela că astfel

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°