Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu a premiat 30 de personalităţi

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 20 septembrie 2008 ·

Cu prilejul evenimentului "Zilele Bucureştiului", edilul Bucureştiului a oferit 30 de diplome de excelenţă unor personalităţi ale vieţii artistice, socio-culturale şi sportive care au participat la dezvoltarea comunităţii. Printre cei care au primit diplomele de excelenţă se află actorii Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Florin Piersic şi Maia Morgenstern. Diploma acordată marelui actor Ştefan Iordache va fi ridicată de soţia sa, Mihaela Iordache, în cursul săptămânii viitoare. Edilul şef a oferit diplome şi regizorilor Cristian Mungiu şi Sergiu Nicolăescu, violonistului Alexandru Tomescu, scriitorilor Dinu Săraru, Silvia Iulia-Kerim, sculptorului Marcel Guguianu, pictorului Ion Săliăşteanu, preşedintele de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici, cântăreţelor Angela Similea şi Corina Chiriac, precum şi balerinei Ileana Iliescu. Sursa: Agerpres La aceeaşi festivitate au fost premiaţi sportivii Elisabeta Polihroniade, Alina Dumitru, Sandra Izbaşa, Viorica Susanu, Georgeta Andrunache, precum şi jurnalistul Cristian Ţopescu.

Dintre personalităţile medicale au primit diplome profesorul Ion Lascăr, profesorul Alexandru Pesamosca, profesorul Ionel Sinescu. De asemenea, au fost premiaţi rectorii Ecaterina Andronescu, Florian Popa, Emilian Barbu Popescu, Ioan Haiduc, preşedintele Academiei Române, academician doctor Eugen Simion, Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Băncilor din România. "În primul rând, este o reuniune de familie acestă întâlnire cu dumneavoastră, cel puţin eu aşa o simt. Este o onoare şi o plăcere să văd reunite la un loc atâtea personalităţi. Vreau să vă reamintesc că sunteţi adevărate simboluri şi modele pentru comunitatea noastră. Gestul pe care îl fac astăzi nu este unul formal, nu este gestul primarului general, ci a instituţiei pe care o reprezint, el este punerea pe hârtie a ceea ce ar trebui să simţim cu toţii, toată dragostea şi considera

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 37 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 11 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 33 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 21 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Trei turişti polonezi au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vârful Omu

Mediafax acum 33 minute
„Intervenţie în derulare pentru recuperarea a trei turişti polonezi care au rămas blocaţi în zăpadă la coborârea de la Vf. Omu, pe Valea Cerbului”, transmite Salvamont Prahova. Potrivit sursei citate, doi salvatori montani au plecat către turiştii p

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°