Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ardelenii, ridiculizaţi la Saturday Night Live

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 19 ianuarie 2009 ·

O parodie după o reclamă controversată a Burger King, prezentată în show-ul Saturday Night Live de la NBC, îi ia în derâdere pe maramureşenii din Budeşti şi îi înfăţişează ca pe nişte semi-sălbatici incestuoşi şi flămânzi.

"Ce se întâmplă dacă iei ţărani est-europeni, care nu au mâncat în viaţa lor un burger, şi le ceri să compare un Whopper cu un Big Mac, în cel mai pur test din lume? Aceştia sunt Whopper-Virginii”, începe clipul.

Urmează dialoguri într-o limbă de neînţeles, între români şi aşa-zişii realizatori ai studiului. „Această mâncare va hrăni satul meu o lună” sau „Vă spune orice vreţi, doar lăsaţi-l să ducă această mâncare înapoi în satul său”, traduce o individă vorbele spuse de unul dintre cei la care americanii se uită ca la o ciudăţenie expusă la zoo.

Până la urmă, nemaiputându-se abţine, maramureşeanul, cuprins de un soi de delir în faţa minunii, fuge cu burgerii, dar, din nefericire pentru el, este capturat. Un alt român râde isteric, după care, cu o figură tâmpă, îşi pune burgerii pe cap sau îşi bagă năframa în paharul cu suc. În plus, pe lângă faptul că sunt nemâncaţi, ţăranii din „Budeşti” mai sunt şi incestuoşi.

„Nu e virgină. Unchiul ei…”, spune traducătoarea despre o maramureşeancă ce crezuse că a fost întrebată dacă e virgină. Femeia nu ştie cum să apuce un burger, aşa că îşi foloseşte mâinile ca pe nişte lopăţele. Până la urmă, reuşeşte să prindă sandvişul între palme, privind timid în jur, dar se sperie de o felie de roşie. Întregul clip e însoţit de hohotele de râs ale celor amuzaţi de nemăsurata prostie a ţăranilor din Budeşti.

CITIŢI ŞI:

Maramureşeni, ridiculizaţi de o reclamă la Burger King

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 52 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°