Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiunile de pe Bursa slovenă, mai scumpe decât cele din China

Publicat in Adevarul, joi 5 iulie 2007 ·

Competiţia acerbă de pe Bursa din Slovenia a făcut din piaţa de capital a fostei republici iugoslave una mai scumpă decât cea din China, iar investitorii sunt sfătuiţi să-şi vândă Competiţia acerbă de pe Bursa din Slovenia a făcut din piaţa de capital a fostei republici iugoslave una mai scumpă decât cea din China, iar investitorii sunt sfătuiţi să-şi vândă acţiunile. "Reducem gradual numărul acţiunilor slovene pentru că piaţa fierbe. Creşterea recentă se bazează pe speculaţii legate de consolidare şi mai puţin pe rezultate", afirmă unul dintre managerii companiei Triglav Asset Management, Jernej Kozlevcar, citat de Bloomberg. Indicele Bursei Slovene, ştiut ca SBI20, a cunoscut cea mai mare creştere la nivel mondial, de peste 39%, ceea ce înseamnă că a urcat de patru ori faţă de nivelul din 2002. Slovenia, o ţară cu 2 milioane de oameni, s-a alăturat zonei euro pe data de 1 ianuarie 2007, la aproape 16 ani de la declararea independenţei de fosta Republică Iugoslavia. Economia sa de 35 de miliarde de dolari, o cincime din cea a Portugaliei, a urcat cu 7,2% în primul trimestru al acestui an, cea mai rapidă creştere din 1999. Piaţa de capital a fost alimentată de banii fondurilor de pensii guvernamentale care investesc în acţiuni ale companiilor naţionale. Investitorii străini au aproximativ 5% din acţiunile de pe bursă. "Piaţa se arată interesantă. Cu toate acestea, este cu mult prea scumpă şi fără lichiditate", afirmă reprezentantul companiei vieneze Pioneer Investment, Peter Bodis, citat de Bloomberg. Însă nu toţi cred că piaţa de acţiuni slovenă este riscantă. Speculaţiile legate de noi fuziuni şi achiziţii vor continua să susţină creşterea acţiunilor, crede brokerul Sasa Mohorko, citat de aceeaşi publicaţie. Preţul acţiunilor companiei energetice Petrol a urcat în contextul speculaţiilor legate de o posibilă ofertă de preluare venită din partea grupului rus Lukoil.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 38 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 17 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 45 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 2 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°