30 ianuarie 2012. În faţa Teatrului Naţional "Ion Luca Caragiale", lume, protestatari, muşterii. Frig de-ngheaţă mustăţile statuilor din parc, aparatele de filmat, memoria contemporanilor.
Se împlinesc, astăzi, 160 de ani de când a văzut lumina tiparului certificatul de naştere al lui nenea Iancu şi, aproximativ, 130 din ziua în care au fost citite, întâiaşi dată, trei dintre monumentele sale literare: "O scrisoare pierdută", "O nopatea furtunoasă", "D'ale carnavalului".
Luaţi cu politica dură a zilei, românii par să fi uitat "delicateţea" politicilor vechi, vitriolante pe la 1880, dar percepute vag, şi doar în "sepia", astăzi.
Ce ne mai amintim noi din zestrea sa culturală? Asta am vrut să aflăm, rugându-i pe bucureşteni să ne spună una dintre replicile celebre ale dramaturgului. Ce-a ieşit?! Aveţi puţintică răbdare.
Mai rău decât în România lui Caragiale
"Ce să-ţi zic de Caragiale? N-am mai citit o carte..." spune un bărbat trecut de 60 de ani, la curent, totuşi, cu viaţa "ţărişoarei", pe sfârşitului secolul XIX. "Eu cred că astăzi e mult mai rău decât în România lui", adaugă şi trece mai depart, împovărat de griji.
"Să vorbesc de coana Veta, de coana... sau de cine să vorbesc?!" zice un altul, gutural, ascuns într-o căciulă ruseacă, veche, cu urechile lăsate. "Numai de cucoane vă mai amintiţi!" remarc în trecere. "De cucoane, da, că şi lui îi plăceau cucoanele", mai spune, şi-mi face un semn larg, cu mâna, spre statuia "monşerului" din faţa teatrului. Cât despre România de azi: "mai bună, dar mai prost poporul, că se lasă la mâna şmecherilor" zice, şi râde larg, cu dinţi rari.
"Curat murdar, da' umflă-i!"
O doamnă vine la temă şi ne dă, en passant, o replică revăzută din "Scrisoarea pierdută". "Curat murdar, da' umflă-i!" declamă, după care revine abrupt la politica zilei. "Aşa s-a întâmplat şi cu nişte cetăţeni c
