Ţigările de contrabandă sunt transportate pe Tisa cu plute din PET-uri, pe Prut bărcile contrabandiştilor sunt lăsate în derivă până ajung în România, iar în zona montană din Satu-Mare şi Maramureş calul şi căruţa sunt la baza traficului, a declarat pentru NewsIn şeful Poliţiei de Frontieră.
"Toţi contrabandiştii folosesc telefoane mobile înregistrate în alte ţări, astfel că monitorizarea acestora este imposibilă", a declarat chestorul Ioan Buda, care a precizat că în momentul de faţă asistăm la migrarea contrabandei cu ţigări de la frontiera externă a Uniunii Europene către cea internă, unde, potrivit catalogului UE, controalele asupra mărfurilor sunt ridicate.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a întocmit o hartă a rutelor pe care le frecventează contrabandiştii de ţigări, în care, mai nou, apar şi aeroporturile. Cât priveşte metodele, acestea sunt uneori extrem de simple, dar ingenioase, astfel încât să fie evitată posibilitatea punerii sub acuzare.
Buda spune că frontiera cu Ucraina este cea mai agresivă pe acest segment de infracţionalitate, urmată de cea cu Republica Moldova. În primele şase luni ale acestui an, aici au fost confiscate 4.181.445 de pachete cu ţigări, cu mult mai multe decât tot anul trecut. De altfel, şeful Poliţiei de Frontieră spune că metodele folosite de contrabandişti pentru transportul ţigărilor au fost adaptate, astfel încât evite cu abilitate posibilitatea de a intra sub incidenţa unor articole ale Codului Penal românesc.
"Pe Tisa de exemplu, contrabandiştii se folosesc de curenţii apei pentru a aduce ţigările în România. Malul românesc al râului este plin de vegetaţie, greu de pătruns. Cu toate acestea, şi-au focut loc şase balastiere, a căror activitate, deşi este legală, ridică multe semne de întrebare. Contrabanda se desfăşoară simplu. Ucrainienii ambalează ţigările cât să fie ferite de apă şi le