*Milan e neînvinsă în 2013, reuşind şapte victorii şi trei egaluri în toate competiţiile
"Atenţie, Barca! Milan va aplica azi pe «Camp Nou» tactica bunkerului". Acesta este avertismentul cotidianului catalan "Sport" înainte de meciul de diseară dintre Barcelona şi Milan, din returul optimilor Ligii Campionilor. Un joc capital pentru sezonul liderului din Spania, care trebuie să remonteze un handicap de două goluri din meciul tur, când Milan a învins cu 2-0.
Milan vrea să-i izoleze pe Xavi şi Messi
Deşi Messi străluceşte în Primera Division, marcând în 17 meciuri consecutive, argentinianul nu şi-a găsit ritmul în meciurile importante din ultimele două săptămâni, fiind invizibil în turul de pe "San Siro". Iar dacă din punct de vedere sportiv lucrurile par să fie din ce în ce mai bune pentru Barca, care nu a primit gol sâmbătă, în meciul cu Deportivo, pentru prima oară după 13 jocuri, statistica îi sperie pe catalani! Nicio echipă nu s-a calificat în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor după ce a pierdut turul cu 2-0.
Nici istoria nu e cu Barca! Din şase meciuri disputate între cele două echipe pe "Camp Nou", Barca nu a reuşit să învingă decât o dată cu marja necesară calificării. S-a întâmplat în 1959, când catalanii câştigau cu 5-1 în faţa Milanului în Cupa Campionilor! În ciuda acestor factori, jucătorii catalani sunt încrezători în propriile forţe, dorind să evite prima eliminare în optimile Ligii din ultimii şase ani. Asta deşi Milan e neînvinsă în 2013, reuşind şapte victorii şi trei egaluri în toate competiţiile. Iar antrenorul Allegri pregăteşte din nou o tactic ultradefensivă, menită să-i izoleze complet pe Xavi, Iniesta şi Messi, la fel ca în meciul tur. "Nu e frică de niciun adversar. Suntem gata de orice luptă", a declarat ieri Andres Iniesta.
Milan este singura echipă din istoria Ligii care a pierdu