Deşi medicii şi spitalele româneşti erau pregătite şi capabile să-i ofere asistenţa necesară, preşedintele Băsescu a preferat să meargă la Viena pentru a-şi vedea de sănătate. E de înţeles: este vorba despre sănătatea primului om de stat, de care pot să depindă atât de multe lucruri, şi asta nu trebuie lăsat la voia întâmplării. Odată ajuns şi tratat în capitala austriacă, dl Băsescu nu-şi poate reţine admiraţia: „Aş vrea să avem asemenea servicii medicale şi în ţară”. El exprimă în acest fel o opinie suficient de larg răspândită, conform căreia, dacă-ţi poţi permite să nu rişti, cea mai bună soluţie este să eviţi reţeaua medicală naţională. Însuşi ministrul Sănătăţii s-a plasat pe o astfel de poziţie, necedând optimismului lui Sorin Oprescu care-l şi vedea pe contracandidatul său de la alegerile pentru primăria Capitalei din 2000, întins pe burtă pe una dintre mesele de operaţie ale Municipalului. Realitatea este dură şi îngrijorătoare. Cu foarte mici excepţii, serviciile medicale din ţară sunt la pământ.

Condiţiile sunt de cele mai multe ori mizerabile şi, cu toată îndemânarea şi buna pregătire a medicilor noştri, tratamentul şi vindecarea rămân un soi de loterie. Dacă ai noroc, supravieţuieşti. Dacă nu, nu.

Argumente de-a dreptul drama-tice în acest sens ne aduce scrisoarea unui cititor. Acesta descrie experienţa pe care a încercat-o internându-şi un frate la mult-lăudatul spital Municipal al marelui manager Oprescu. Tabloul este sumbru. Mizeria şi indiferenţa domnesc la etajele superioare, unde înaltele feţe nu prea ajung. De vineri până luni nu calcă prin saloane picior de medic. Un bolnav internat de urgenţă a rămas trei zile fără a se acoperi cu o pătură pentru că la magazie nu mai era nimeni. În week-end nu mai puţin de patru pacienţi se pare că au trecut pe celălalt tărâm din cauza asistenţei aproximative acordate de un personal mai interesat de