Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Escude: "Nu va fi sfârşitul dacă pierdem cu România"

Publicat in Adevarul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Julien Escude, de la FC Sevilla, este de părere că vicecampioana mondială va păstra şanse de calificare la turneul final din Africa de Sud chiar şi în cazul în care va pierde meciul cu România, programat sâmbătă, pe Stade de France, în Grupa a 7-a preliminară.

"În cazul unui rezultat negativ în partida de sâmbătă, lucrurile se vor complica pentru noi, dar nu va fi sfârşitul. Este important să întrăm rapid în joc, să ne impunem stilul şi să marcăm. Când am evoluat pe terenul lor, am fost conduşi cu 2-0 încă din starul întâlnirii, dar am avut tăria necesară pentru a reveni", a spus Escude.

Lassana Diarra: "Sper să facem două meciuri mari, începând cu România. Dar nu vom muri la finalul acestor partide, chiar dacă sunt importante. Sunt două jocuri decisive, dar calificarea se joacă de mult timp. Acum dăm piept cu două contracandidate. Sperăm ca totul să iasă bine. România formează un bloc compact, atletic, este o echipă bună. Dar și Franța este o echipă foarte bună. Dacă marcăm un gol mai mult decât adversarul, e foarte bine. Meciurile mari, internaționale, sunt decise de un gol în plus, maxim două".

Abou Diaby: "Lumea se plânge că echipa Franței nu joacă spectaculos, dar toți cei care intrăm în teren vrem să câștigăm fiecare meci. Până la urmă, tot ce contează e rezultatul. Și maniera e importantă, dar cel mai important lucru este să învingem și să ne calificăm. Noi și suporterii trebuie să mergem în aceeași direcție, să fim alături pentru calificarea la CM, avem nevoie de sprijinul publicului în meciul cu România".

Din cei 23 de jucători din lotul Franței, doar 20 s-au antrenat marți seară la Clairefontaine. Gourcuff, Gallas și Alou Diarra s-au pregătit separat, dar vor fi apți pentru jocul cu România.

Jucătorii au fost împărțiți în două echipe: Escude, Evra, Abidal, L. Diarra, Malouda, Henry, Benzema, Gignac de o part

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 33 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 32 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum o ora
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 13 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°