Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Totul despre târgul de universităţi şi colegii de top „Educaţia în Marea Britanie”

Publicat in Adevarul, duminică 24 noiembrie 2013 ·

La târgul de universităţi şi colegii de top „Educaţia în Marea Britanie”, organizat de British Council şi Ambasada Marii Britanii în acest weekend la Bucureşti, s-au prezentat mai mult elevi de clasele a VII-a şi a XI-a, care sunt interesaţi să urmeze cursurile unui liceu în Marea Britanie sau se pregătesc din timp pentru admiterea la o facultate în străinătate.

Aplicaţiile pentru universităţile britanice au început deja din luna septembrie şi se vor termina pe 16 ianuarie 2014, la ora două dimineaţa (ora României), dar este de preferat ca elevii să aplice cel târziu cu două zile înainte, pentru a evita posibile probleme cu plata online a celor 23 de lire sterline (19 de euro) pentru aplicaţie.

Pentru specializările de medicină, medicină dentară şi medicină veterinară, cât şi la prestigioasele universităţi Oxford şi Cambridge, aplicaţiile s-au încheiat, însă cei mai mulţi dintre elevii care au venit sâmbătă şi duminică la târg erau din ani mai mici de liceu şi nu se grăbesc anul acesta să-şi depună dosarul prin sistemul UCAS. Un candidat poate să aplice la maximum cinci universităţi pentru care are nevoie de recomandări şi de un eseu de motivaţie, care este este foarte important.

Consilierii EDMUNDO de la târg au explicat pentru „Adevărul” că cele mai căutate specializări sunt în business-management şi IT&C, pe locul al treilea în topul preferinţelor situându-se ştiinţele sociale, iar pe patru – arhitectura. „Majoritatea elevilor de clasa a VIII-a vor să ştie ce caută universităţile în ceea ce priveşte profilul liceului, sau căutau chiar licee britanice unde să studieze. Elevii de clasa a IX-a erau interesaţi de cursurile de vară oferite de colegii, iar cei de clasa a XII-a sunt interesaţi de costurile de studiu”, a explicat consilierul Adina Cristescu de la Edmundo pentru adevarul.ro.

Ea ne-a mai spus că numărul de studenţi care pleacă la o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 47 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum 16 minute
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum o ora
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°