Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Arma crimei de la Ruget, de negăsit

Publicat in Adevarul, miercuri 14 iulie 2010 ·

Anchetatorii au făcut noaptea albă pentru a reconstitui crima cu lux de amănunte, dar principalul suspect nu şi-a recunoscut fapta. Bătrânul care s-a dat drept criminal vrea în continuare să-şi scape nepotul de puşcărie, dar mărturisile halucinante îl încriminează doar pe tânărul de 18 ani.

Pentru a afla toate amănuntele despre oribila crimă de la Ruget, în urma căreia un bărbat de 54 de ani a murit cu un cuţit înfipt în plămân, procurorul de caz a efectuat a doua reconstituire, însă, de această dată, pe parcursul nopţii. Totul a început aseară, la ora 22.00, şi s-a încheiat în această dimineaţă, la ora 06.00. Toţi sătenii s-au adunat la poarta bătrânului Gheorghe Albeanu, care susţine cu tărie că el şi-a înjunghiat vecinul şi totodată prietenul de pahar, după care a mers acasă şi a spălat cuţitul crimei.

„Domnule, eu l-am omorât! Nu mă crede nimeni. Nepotul nu are nicio legătură şi chiar nu ştiu de ce l-au arestat. Eu am declarat ce-am ştiut, dar vă spui că eu l-am omorât şi am spălat cuţitul, iar apoi l-am şters cu o cârpă din bătătură“, le-a mărturisit bătrânul de 68 de ani anchetatorilor. Şi tânărul acuzat de crimă le-a spus oamenilor legii că nu el este criminalul. Detaliile însă l-au dat de gol. „Am venit până la Ciuteanu şi l-am întrebat de ce l-a bătut pe bătrân, dar apoi am plecat către casă“, a precizat Constantin Igeanu, tânărul de 18 ani.

Au vrut să şteargă urmele, dar arma crimei e ascunsă

Obiectul cu care a fost comisă crima este de negăsit. În zadar a încercat bătrânul să mintă că un alt cuţit din bucătărie a fost folosit pentru înjunghierea bărbatului de 54 de ani, întrucât anchetatorii au o altă variantă. „Nu este cuţitul pe care ni l-a prezentat bătrânul. Arma crimei a fost ascunsă de tânărul de 18 ani, care nu vrea să spună că el a comis fapta. Aşteptăm rezultatul expertizei ADN“, a spus unul dintre a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

Ziua Constanta acum o ora
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Potrivit reprezentanților Patriarhiei Române, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum 36 minute
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnficaţia momentului

Mediafax acum 43 minute
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum 45 minute
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Buzău: O tânără de 29 de ani a murit într-un accident rutier pe DN 2 B

News.ro acum 8 ore
O femeie de 29 de ani a murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2 B, pe raza comunei Cilibia din judeţul Buzău. Potrivit IPJ Buzău, este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Buzău cătr

„Puppy yoga” a fost interzis în Italia după ce au fost raportate presupuse rele tratamente asupra animalelor

Libertatea acum o ora
Persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile din Italia care oferă cursuri de „puppy yoga", însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara de un șofer cu alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat

G4Media acum 13 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul care a provocat accidentul aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 m

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 9 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°