Cercetor la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române din 1964, fost bursier al Fundației Alexander von Humboldt (Germania) din 1971, membru corespondent al Institutului Arheologic German (1992), Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române (1993), titular al cursului de Arheologie Generală din 1994, profesor universitar (1996) și director al Seminarului de Arheologie (1997) în cadrul Facultății de Istorie a Universității din București, fost membru al Comisiei Naționale de Arheologie și membru al Consiliului Permanent și al Comitetului Executiv al Uniunii Internaționale de Științe Pre- și Protoistorice
Care a fost prima reacţie a dvs. când aţi auzit de acest proiect de secesiune a unei catedre din Facultatea de Istorie?
Nu mai sunt de 6 ani profesor la Universitatea din Bucureşti, așa dar de o perioadă de timp destul de lungă în care am urmărit doar de la distanță evoluțiile din această instituție, care ar fi trebuit, și chiar putea, să dețină un loc de frunte în învățământul arheologic superior. De aceea am auzit doar la mâna a doua şi evident că am fost interesat, aș spune poate chiar emoţionat la gândul că un asemenea proiect ar putea să influențeze soarta învăţământului arheologic la universitatea la care în anii 1959-1964 am studiat arheologia cu profesorii Ion Nestor, D. Berciu, D. Tudor și istoria antică cu D.M. Pippidi și Em. Condurachi, la care în 1978 mi-am luat doctoratul și în care, în 1996 m-am întors ca profesor.
Într-adevăr, după Revoluție am fost invitat să predau la Facultatea de Istorie. În 1996, am devenit profesor universitar, păstrându-mi și locul de cercetător la Institutul de Arheologie. Şi pot să spun că până la pensionare, în 2007, m-am străduit permanent și chiar cred că am putut contribui la progresul învăţământului de arheologie, fără a merge neapărat pe ideea unei facultăţi de arheologie. Am