Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A murit ultimul brigadier străin care a luptat contra lui Franco: românul Andrei Micu

Publicat in Adevarul, luni 24 octombrie 2011 ·

El Pais a scris în acest weekend despre ultimul "brigadier" străin care a luptat în Războiul Civil spaniol contra generalului Franco şi pentru apărarea Republicii spaniole: un român, Andrei Micu, decedat luna trecută, la 99 de ani.

"Pe 16 septembrie murea la Bucureşti, la 99 de ani, Andrei Micu. Cel mai probabil cititorul nu a auzit niciodată de el, ba chiar i se pare puţin relevant că un om aproape a împlinit un secol de viaţă, în care, până la ultima suflare, a visat la o lume mai dreaptă. Cu toate acestea, poate i se va trezi curiozitatea, dacă află că acest bărbat era ultimul brigadier internaţional de naţionalitate română", scrie El Pais.

Andrei Micu s-a născut în 24 iulie 1912, în Rapoltul Mare, un sat din Transilvania. Tâmplar de meserie, s-a înscris în Partidul Comunist Român în 1934. În august 1937, împreună cu alţi 15 voluntari români, a plecat în Aragon, unde s-a înscris în Divizia 45, luând parte la numeroase lupte, în unele dintre care a participat la eliberarea Zaragozei şi Teruelului. În 1938, a primit ordin de repatriere, în timp ce se afla în toiul bătăliei de pe Ebru. Micu a ales atunci să rămână, s-a înscris în armata spaniolă şi a rămas în Spania până la sfârşitul Războiului Civil.

Exilat şi încarcerat în Franţa, Germania şi Rusia

După ce trupele lui Franco au învins rezistenţa comunistă, Micu a fost exilat în Franţa, unde a fost internat în diverse lagăre de concentrare franceze şi germane. A reuşit să scape din mai multe, dar în 1943 a fost arestat la Bucureşti şi predat unui batalion disciplinar, cu care a fost trimis în Ucraina. Acolo a fost luat prizonier de forţele sovietice, care l-au repatriat în ţară după trei ani de la finalul celului De-al Doilea Război Mondial.

"Şi-a petrecut ultimii ani singur şi cu mari probleme economice, deşi fără niciun regret, aşteptând ca, după aprobarea, în 2009, a Legii Memoriei Is

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum 48 minute
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum o ora
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 6 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 5 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la JO 2024

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Articol de Oana Duşmănescu - Publicat sambata, 27 aprilie 2024, 19:06 / Actualizat sambata, 27 aprilie 2024 19:46 Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (L

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°