ON-LINE

Pe 29 octombrie, în numărul 290 (548), încercam să(-mi?) explic de ce scriu SF. Nu ştiu dacă am reuşit, dar se vede treaba că ceva-ceva tot am învăţat eu de la TV: cînd ai probleme, cheamă un prieten. Eu am chemat mai mulţi, toţi scriitori de SF, şi le-am pus şi lor aceeaşi întrebare.

Și iată ce am aflat (ca să folosesc o expresie dragă unuia dintre ei):

Liviu Radu: În primul rînd, pentru că-i o literatură a inteligenţei şi imaginaţiei. Poţi să-ţi imaginezi lumi noi (sau variante noi ale lumii în care trăim) fără să te critice nimeni că scrii literatură cu tendinţă. E o literatură care pune întrebări şi încearcă să dea răspunsuri, e o literatură care gîndeşte la viitor, e un mod de a nu fi indiferent faţă de prezent.

În al doilea rînd, pentru că, fiind o literatură a imaginarului, este o literatură evazionistă – şi poţi să uiţi, măcar un timp, de lumea scîrboasă în care trăim.

Şi, în al treilea rînd, pentru că poţi să scrii aşa ceva fără să te sinchiseşti de piaţă, de vînzări şi modă – pentru că e o literatură care, cel puţin la noi, se practică doar din plăcere. Eu, cel puţin, scriu pentru mine şi pentru prietenii mei.

Şi, mai ales, pentru că îmi place să-mi imaginez texte SF, de fantasy sau proză fantastică. Poate SF-ul nu-i literatură mare, demnă de Premiul Nobel, dar e o literatură pe măsura minţii mele şi mă simt bine în mediul SF, printre cei care gîndesc asemenea mie.

Don Simon: Aş fi putut să scriu poezie, despre orgii, despre girafe în flăcări sau despre un cîine supranumit Tănăsică, despre congrese de partid sau conferinţe naţionale... Aveam de unde alege. Şi totuşi am ales asta, chiar dacă nu-mi place eticheta.

Am început să scriu SF.

(ca să respect enunţul)

pentru că în acele timpuri era o alternativă de a trece mişeleşte peste graniţe imprimate