Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Spectacol de Ziua Unirii, la Școala Gimnazială „Angela Gheorghiu”

Publicat in Monitorul de Vrancea, duminică 1 decembrie 2013 ·

Şcoala Gimnazială „Angela Gheorghiu” din Adjud a fost gazda unui eveniment cultural special, închinat Zilei Naţionale a României. Pornind de la realitatea istorică de acum 95 de ani, când Marea Unire strângea sub acelaşi drapel cele trei ţări surori, cadrele didactice coordonatoare, împreună cu elevii, au organizat şi desfăşurat o activitate care să evidenţieze specificul celor trei provincii străvechi: Ardealul, Moldova şi Muntenia. Astfel, corul şcolii, „Armonia”, a interpretat melodii patriotice, fiind apoi aduse în atenţia tuturor celor prezenţi repere din biografia unor personalităţi istorice care au contribuit la înfăptuirea unirii, precum şi legende despre blazoanele fiecărei zone sau tricolorul românesc.

Activitatea extracurriculară, derulată în holul mare al şcolii, a fost întregită de Concursul de creaţii plastice şi literare „Unirea în cuvânt şi culoare”, menit să dezvolte sentimentul patriotic al elevilor, a căror implicare sinceră a fost răsplătită cu diplome şi cu recunoştinţa coordonatorilor.

Prichindeii de la clasele pregătitoare, îndrumaţi de învăţătoarele Gavrilă Rodica şi Tătărăscu Aurora, au marcat marele eveniment prin activităţi emoţionante în cadrul proiectului educaţional „Clubul prieteniei”.

„E scris pe tricolor: Unire!”

Români de pretutindeni chiar atunci veniră

La Alba-Iulia, sărbătorind Unirea,

Căci visurile lor de veacuri îşi găsiră

Pe dealul lui Horea şi Cloşca, împlinirea.

Două milenii de speranţe vrut-au

Să fie una, iar acum e faptă!

Că se-mplinesc nădejdile văzut-au

Într-un hotar, că România-i toată !“

Şcoala Gimnazială „Angela Gheorghiu” din Adjud a fost gazda unui eveniment cultural special, închinat Zilei Naţionale a României. Pornind d

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 28 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 21 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 36 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

Semimaratonul Bucureşti, la a 13-a ediţie » Sunt aşteptaţi 10.000 de alergători!

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
În weekend-ul 11-12 mai, Bucureștiul găzduiește cea de-a 13-a ediție Bucharest Half Marathon, iar evenimentul reunește mai multe curse de alergare.

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°