Românii ar putea să nu se mai bucure de servicii "all inclusive" în ţările din Uniunea Europeană. Oficialii UE iau în considerare interzicerea acestui sistem, din cauza faptului că acesta implică aruncarea unei cantităţi prea mari de mâncare, ceea ce contravine intenţiei Uniunii de a limita cât mai mult irosirea alimentelor. Informaţia a fost publicată de ziarul bulgar Monitor, care citează surse din guvernul de la Sofia, potrivit Mediafax.
Imagine surprinsă la restaurantul unui hotel din Sunny Beach
Turiştii care preferă litoralul românesc nu vor avea prea mult de suferit de pe urma acestei măsuri, având în vedere că în această vară, dintre cele aproape 300 de hoteluri de pe litoralul autohton, doar câteva au avut ofertă "all inclusive", numărul lor fiind chiar mai mic decât în 2010. Astfel, pe litoralul românesc, potrivit calculelor agenţiilor, cine opta pentru "all inclusive" plătea în medie 80 de lei pe zi, cu circa un sfert mai mult decât pentru un pachet care avea inclus doar micul dejun.
Cele mai vizitate staţiuni "all inclusive" din Bulgaria
În schimb, cel mai afectaţi de decizia UE vor fi turiştii români care preferau vacanţele pe litoralul bulgăresc, un adevărat rai al ofertelor "all inclusive", majoritatea hotelurilor primindu-şi clienţii cu această facilitate. Iar numărul concetăţenilor noştri care merg să viziteze ţara de la sud de Dunăre este de circa un milion pe an, fiind de aşteptat să crească în continuare, potrivit novinite.com.
Foto Adriana Neagoe / Mediafax
Una dintre staţiunile cu oferte "all inclusive" preferate în special de românii care merg însoţiţi de familie în Bulgaria este Albena, potrivit consultanţilor în domeniul turismului, în timp ce staţiunea Nisipurile de Aur se află pe primul loc între preferinţele tinerilor români, iar Sunny Beach este tot mai des vizitată de români în ultima perioa