Am citit siderat, zilele trecute, afirmaţia unui personaj, pesemne important, din moment ce era citată într-un ziar, conform căreia activitatea CNSAS ar fi imorală. Din amintirea oricărui om despre ceea ce a învăţat cândva reiese că morala e un fel de colecţie de principii care servesc bunei funcţionări a societăţii. Nu există, fireşte, un cod de legi morale, morala e mai mult o deontologie a profesiunii de om.
De ce este activitatea CNSAS imorală? Ea poate fi considerată astfel numai din punctul din care Securitatea, inclusiv cei care o ajutau, benevol sau pe bani, se vede ca un instrument al moralei. E drept, se vorbea mereu, încă din anii de început ai comunismului, de o morală proletară, care a devenit apoi, în anii din urmă ai regimului, „codul eticii şi echităţii socialiste". Dar nici ăsta nu era extrem de bine stabilit şi, oricum, nu-mi amintesc să fi conţinut recomandarea de a-l urmări pe aproapele tău şi a raporta Securităţii tot ce ţi se pare suspect din punctul de vedere al partidului. Sau poate că, în vreo formă ocolită, se va fi recomandat chiar şi asta.
A spune astăzi că activitatea CNSAS este imorală echivalează, în opinia mea, cu a accepta morala proletară sau codul aşa-zis etic al lui Ceauşescu. Sunt mulţi aceia care îşi închipuie că nu pot fi judecaţi decât de alţii care au trăit exact ce au trăit ei, la rigoare doar de ei înşişi, ceea ce ar echivala cu o suspendare a moralei. Pentru că morala nu poate fi, în nici un caz, o normă individuală, ci, dimpotrivă, una socială, comună tuturor. Pe de o parte, e adevărat că fără anumite date despre lumea în care a trăit cineva nu prea poţi să-l judeci corect.
Pe de alta, oricâte asemenea date ai colecţiona, ele nu se pot, finalmente, constitui în corpus de circumstanţe atenuante pentru simplul motiv că societatea funcţionează totuşi după nişte legi valabile pentru toată lumea, cum spunea
