Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un punct preţios!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 23 martie 2009 ·

Stegarii s-au deplasat în Gorj fără trei „piese” importante: Robert Ilyeş, Mihai Roman şi Mugurel Buga, cu toţii suspendaţi câte o etapă, iar Răzvan Lucescu şi-a condus echipa din tribună. Şi în aceste condiţii, cei trimişi în teren au evoluat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Fiecare dintre cele două combatante putea să ia toate punctele. S-a alergat mult şi pentru că timpul a fost unul deosebit de rece, dar s-a alergat în van. Au fost ratări din careu, a fost şi o bară. Au fost şi două accidentări: a lui Dani Coman (care a primit o lovitură în genunchi) şi a lui Raskovic, într-un duel cu Nae Constantin, acesta pierzându-şi cunoştinţa pentru câteva momente. Ca şi în alte ocazii, gazdele, prin vocea preşedintelui Marin Condescu, cu sprijinul unui prieten, Ion Crăciunescu, acuză arbitrajul lui Alexandru Tudor că nu ar fi acordat două penalty-uri.

Pandurii încep mai bine şi în min. 3, la centrarea lui Raskovski, Tremonti trimite mult peste poartă din 10 m. Peste 9 minute, Dani Coman scoate în corner şutul lui Ghindeanu din lovitură liberă. Carduso ţinteşte bara din 25 m. În min. 21 este rândul stegarilor să revină, prin Surdu, care centrează pentru Cristescu, dar acesta reia pe lângă poartă. Cea mai mare ocazie braşoveană se materializează în min. 30, când la centrarea lui Paulo Adriano în careu, Surdu reia cu capul din alergare şi Mingote, cu un reflex extraordinar (un reflex în genul Luminiţei Huţupan), scoate miraculos în min. 41 Simion înscrie după o centrare a lui Ghindeanu, dar semnalizarea de la margine este promtă şi golul se anulează pe motiv de ofsaid. În continuare, stegarii se apără organizat, cu ieşiri periculoase pe contraatac. Stelea, la primul meci oficial din această primăvară, a avut câteva intervenţii deosebite. În min. 64, Stelea blochează „capul” lui Cardosa, pentru ca în min. 71 să intervină salvator la două acţiuni din 2 şi 3 m. ale lui

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 50 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°