Cit priveste dilema daca Dumnezeu va lua la dreapta sa, cind o fi sa fie, poetul sau criticul Grigurcu, sint convins ca Cel de Sus, daca vrea sa aiba consilieri de nadejde, ii va tine aproape pe amindoi. Despre Tudor Arghezi nu se poate spune ca, in lunga sa tinerete creatoare, a fost prea generos cu confratii. Este cunoscuta reticenta - pina la impolitete - cu care l-a primit si l-a „expediat" pe Ion Barbu, venit la el in „Martisor" spre a-i solicita o carte cu autograf. Cu toate acestea, cam in acelasi timp, Arghezi ii aducea un adevarat elogiu - cui credeti? - lui M. Codreanu, caruia ii aparuse o noua culegere de sonete. Zice Arghezi: „M. Codreanu e discret ca un suis de munte si ascuns ca o candela de aur. Si sta la Iasi, ca biserica Trei Ierarhi, credincios, cu staruinta pamintului de nascare, ca Sfintul Mormint, Palestinei (...) Poetul si-a supus inspiratia ca unei dogme si el a putut sa dea limbii romanesti in dar cele mai lapidare stihuri". ...Ma gindeam ca si Gheorghe Grigurcu sta la Tirgu Jiu - ca o Coloana fara de sfirsit? ca o Masa a tacerii? ca o Cina de taina? Oricum, si el a dat - da - limbii romane „cele mai lapidare stihuri", fara a mai vorbi de cronicile literare, comentariile, portretele, exegezele, aforismele, maximele, cugetarile, umanioarele, paginile de jurnal, fulguratiile, incantatiile, imprecatiile pe care le aflam inser(i)ate in mai toate revistele. Ebulitia lui Grigurcu este impresionanta si surclasanta, cu atit mai mult in vremuri ceva mai vechi, cind personajul era aproape la fel de itinerant ca Valentin Tascu (cu care si-a disputat, o clipa, „primaria" literara a Amarului Tirg), participind la colocvii si solilocvii de pe tot cuprinsul patriei, ca te si intrebai: cind mai apuca a scrie? Asa l-am si cunoscut, cu, vai!, vreo patru decenii in urma, la „Zilele culturii calinesciene" de la Onestii ce primisera odioasa porecla „Orasul Gheorgh