Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Umbra lui Staicu bantuie "U" Craiova si CSM Resita

Publicat in Adevarul, miercuri 14 septembrie 2005 ·

Fostul patron al Universitatii, Dinel Staicu, a iesit la rampa imediat dupa ce Comisia pentru Statutul Jucatorului a impus oltenilor sa plateasca peste 206.000 de euro clubului CSM Resita, banii Fostul patron al Universitatii, Dinel Staicu, a iesit la rampa imediat dupa ce Comisia pentru Statutul Jucatorului a impus oltenilor sa plateasca peste 206.000 de euro clubului CSM Resita, banii constituind drepturile federative pe Cristi Chivu. ,Sunt surprins de aceasta decizie, si de acum inainte o sa ma ocup eu de rezolvarea litigiului. Cei de la Resita aveau o datorie de aproape 900 milioane de lei vechi la antrenorul Dan Firiteanu. Am platit noi acea datorie, cu conditia ca drepturile viitoare ale jucatorilor Cristi Chivu si Daniel Oprita sa revina Universitatii", a declarat Staicu in ,Gazeta de Sud". Militianul devenit prosper om de afaceri a luat banii ilegal, in acest moment noul patron al oltenilor, Adrian Mititelu, fiind nevoit sa-i plateasca pe resiteni. Dinel Staicu a ajuns si in atentia Parchetului National Anticoruptie, impreuna cu fostul presedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin, Ilie Mustacila, cererea resitenilor fiind facuta in 2004, pentru savarsirea infractiunilor de fals intelectual, uz de fals, abuz in serviciu, inselaciune si gestiune fraudu-loasa. Conform decla-ratiilor oficialilor clubului banatean, cazul a fost musamalizat pentru ca Dinel Staicu isi tesuse o retea destul de puternica de influenta la nivel local. Olteanul a luat banii din transferurile a aproximativ 40 de jucatori, sumele cele mai importante incasate fiind pe fotbalistii Valentin Agachi, 70.000 de euro, Cristian Bratu, 80.000 de euro, Ciprian Dinu, 10.000 de euro, Darius Miclea si Lupascu Daniel, fiecare cate 14.000 de euro, Alin Paleacu, 416 milioane de lei vechi si Eduard Zimmerman, 5.000 de euro, bani incasati direct de Dinel Staicu fara a ajunge prin casieria clubului resit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 9 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 7 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 8 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 8 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 12 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°