Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Apel a respins apelul pedofilului din cartierul Burdujeni

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 9 ianuarie 2001 ·

Instanta a mentinut sentinta pronuntata de Tribunalul Suceava. Prin aceasta Mihai Olariu a fost condamnat la 30 de ani inchisoare si la plata unor despagubiri de aproape 600 milioane de lei Curtea de Apel Suceava a judecat ieri apelul inaintat de Mihai Olariu, pedofilul din Burdujeni care i-a ingrozit pe suceveni dupa ce a violat trei copii, dintre care doi si-au pierdut viata. Judecatorii au respins ca nefondat apelul introdus de pedofil si, in consecinta, sentinta pronuntata de Tribunalul Suceava in luna octombrie a anului trecut a ramas in picioare. Atunci, Mihai Olariu a fost condamnat la 30 de ani inchisoare, interzicerea unor drepturi pentru o perioada de 10 ani si plata a circa 600 milioane de lei, bani reprezentind cheltuielile de inmormintare si daunele morale pentru familiile copiilor agresati sexual. La termenul de ieri, avocatul pedofilului a solicitat reducerea pedepsei "deoarece aceasta este prea mare in contextul dosarului. Pentru o parte dintre infractiuni nu exista probe concludente, unele fiind indirecte. In consecinta, cred ca pedeapsa de 25 ani este suficienta si sporul de 5 ani nu mai este necesar". Avocata a pus faptele savirsite de pedofil pe seama dereglarilor de comportament sexual ale acestuia, lucru confirmat de raportul intocmit de Institutul "Mina Minovici" si existent la dosar. Intrebat de instanta daca a comis faptele de care este acuzat, Olariu a ezitat in prima faza, pentru ca apoi sa raspunda afirmativ. Parintii copiilor agresati sexual de Mihai Olariu au sustinut ca pedeapsa aplicata de prima instanta este corecta si nu au mai formulat alte pretentii. Reamintim ca la sfirsitul anului 1999, in lunile noiembrie si decembrie, locuitorii municipiului Suceava au fost ingroziti de citeva acte de violare si ucidere a unor minori savirsite in cartierul Burdujeni. Minorii Dragos Bolohan si Iulian Rebciuc au decedat, iar cel de-al treilea cop

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 39 minute
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Mediafax acum 52 minute
Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing în China. Gazdele susţin că ambele părţi au exprimat voinţa politică de reconciliere.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 3 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum 2 ore
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

CFR suplimentează numărul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Spre ce destinații vor fi puse în circulație

Ziare.com acum 3 ore
CFR va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu. Prin urmare, în perioada minivacanţei 30 aprilie/1 mai - 6/7 ma

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°