Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tricolorii au fost cu adevărat "câini"!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 septembrie 2013 ·

Mi-am dat seama că ungurii nu au nicio şansă încă de la începutul jocului, până să marcheze Marica. I-am văzut pe tricolori cu câtă determinare au intrat pe teren, punând în practică exact ce le-a cerut selecţionerul: să fie "câini". Sursa: Adi Dobre

Ştiam, de asemenea, de problemele pe care ungurii le au în apărare.

Sandor Egervari, selecţionerul naţionalei Ungariei, a jucat chiar şi cu trei fundaşi, pentru că Korcsmar venea alături de Guzmici şi Liptak. La 2-0, antrenorul maghiar a schimbat partitura tactică, pentru că nu mai avea de ce să se apere. Prin intrarea lui Hajnal, ungurii au jucat altceva. Hajnal a făcut ordine în jocul echipei, dar, din fericire pentru noi, fără rezultat pe tabela de marcaj. Au renunţat la mingile lungi aruncate pe cele două vârfuri, Szalai şi Bode, şi au încercat un joc mai combinativ.

Noi i-am surprins prin formula de joc şi prin garnitura de start. Ungurii se aşteptau, probabil, să-l vadă printre titulari pe Tănase. Stancu a jucat alături de Marica, şi nu aripă, aşa cum se aşteptau oaspeţii. De asemenea, aripile Măţel- Torje şi Raţ-Maxim au făcut un joc excelent. Cred că aici s-a făcut diferenţa. Pe lângă cele trei goluri, am mai avut câteva ocazii de a marca. În schimb, ungurii nu îmi amintesc să fi avut măcar o ocazie. Să nu uităm nici publicul, care s-a comportat extraordinar şi, practic, a împins echipa de la spate. Probabil că cei care înjură echipa naţională, sau care nu au încredere în ea au rămas la acest meci acasă!

Cu Turcia va fi însă mult mai dificil. Turcii au mult mai multe valori decât ungurii şi în niciun caz fundaşi ca ai adversarilor de vineri seară, cu care ai noştri s-au distrat. Mă bucur că, în calitate de comentator TV al partidei, le-am purtat noroc tricolorilor. N-am avut niciun fel de emoţii, nici când m-am aflat în faţa microfonului şi nici pentru tricolori, pentru că am controlat din

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 4 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°