Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţ de telefon mobil, prins cu ajutorul victimei

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 12 iunie 2013 ·

Un hoţ de telefoane mobile a fost prins în timp record de poliţiştii sătmăreni, fiind ajutaţi de una dintre victime. Astfel, Iuliu D., în vârstă de 35 de ani, din Medieşu Aurit, suspectat de furtul unui telefon mobil, a fost depistat de poliţişti în 15 minute de la reclamarea furtului. La reuşita acţiunii a contribuit şi victima infracţiunii, care a reţinut şi a relatat poliţiştilor date exacte legate de îmbrăcămintea şi fizionomia bărbatului ce i-a furat telefonul. În cursul nopţii de marţi spre miercuri, după ora 1.00, partea vătămată se întorcea de la spital şi, având probleme cu piciorul, se deplasa greoi, ceea ce a atras atenţia suspectului. Tânărul bănuia că va putea acţiona în voie, fără a întâmpina rezistenţă. A trecut în fugă pe lângă bărbatul de 56 de ani şi i-a furat din buzunarul pantalonilor telefonul mobil, plănuind să cumpere în schimb alcool. Victima, rămasă fără telefon, s-a întors la Urgenţe de unde a anunţat Poliţia cu privire la infracţiunea căreia i-a căzut victimă. De îndată au ajuns la faţa locului patrula de siguranţă publică, formată din poliţist şi jandarm, precum şi un poliţist al Biroului de Investigaţii Criminale, aceştia reuşind în 15 minute să-l prindă pe suspect şi să-i restituie părţii vătămate telefonul. Pe numele lui Iuliu D. a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, poliţiştii verificând dacă suspectul a mai comis şi alte infracţiuni. Şi poliţiştii Secţiei 6 Tăşnad Poliţie Rurală au depistat principalii suspecţi în cazul furtului din locuinţa unui bărbat în vârstă de 70 de ani, din Pir. Din ancheta poliţiştilor a rezultat că Bela B., în vârstă de 46 de ani, şi Arpad B., în vârstă de 36 de ani, ambii din Pir, au pătruns în locuinţa consăteanului lor şi au furat bunuri în valoare de 800 lei – butelie de aragaz, covoare, pahare şi tablouri. Prejudiciul a fost recuperat aproape în întregime, iar cei doi suspecţi sunt anchetaţi

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 42 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 38 minute
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 52 minute
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°