Trăim într-o ţară în care tot mai puţine lucruri funcţionează, iar despre funcţionarea lor eficientă ce să mai vorbim.

Trăim într-o ţară în care sărăcia, stresul social, haosul, ineficienţa instituţiilor sau corupţia sunt în fiecare zi tot mai evidente pentru noi toţi.

Trăim într-o ţară, balcanică, în care unul dintre principiile determinante ale comportamentului public este acela de a face cât mai puţin cu putinţă, iar dacă altul face, să îl blocăm cât mai repede în efortul său, astfel încât să rămânem cu toţii în impasivitatea şi indolenţa noastră. Şi în această ţară, un palestinian educat în România, un om care vorbeşte româneşte mai bine decât foarte mulţi dintre noi, un om care în mod evident simte româneşte mai autentic decât mulţi dintre noi, un medic pe care chiar îl interesează pacienţii săi, doctorul Raed Arafat a avut o idee pe care a început-o la Târgu Mureş şi pe care a susţinut- o cu îndârjire, perseverenţă şi autentică eficienţă.

Doctorul Arafat şi-a propus să construiască în România postcomunistă un sistem de rezolvare a urgenţelor medicale cât se poate de eficient, de modern, de competitiv. Cum spuneam a început la Târgu Mureş, iar tentativa sa, tentativa căreia i s-au alăturat mulţi colegi medici, a debutat prin voluntariat.

Îmi aduc aminte că, la începutul anilor 2000, în Casa Naţională de Asigurări de Sănătate avea loc o adevărată dezbatere în jurul iniţiativei doctorului Arafat. Cei mai mulţi dintre funcţionarii acestei instituţii publice erau şocaţi, enervaţi sau contrariaţi de noutatea, sau de ceea ce ei considerau originalitatea acestui demers. În acea atmosferă conservatoare, ideea reorganizării pe cu totul alte baze a sistemului de urgenţă din România nu putea decât să şocheze. Anii au trecut, guvernele s-au succedat, reforma a avansat lent, dar a reuşit să avanseze. În domeniul său, doctorul Arafat nu are numai m