Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei investitori în cursa pentru CFR Marfă

Publicat in Capital, luni 13 mai 2013 ·

Privatizarea companiei naționale de transport de marfă pe calea ferată, CFR Marfă, a făcut primii pași: trei investitori au depus oferte pentru precalificare. Următorul răspuns, în câteva zile.

Procedura de deschidere a ofertelor pentru precalificarea potenţialilor investitori pentru CFR Marfă s-a încheiat joi. Urmează o perioadă decisivă pentru cei anunțați: Asocierea Transferoviar Grup - principalul acţionar al producătorului de material rulant, Remarul 16 Februarie din Cluj-Napoca, deţinută de omul de afaceri Călin Mitică şi Donau Finanz Gmbh - un fond de investiţii din Austria, OmniTRAX - una dintre cele mai mari firme de transport pe calea ferată din America de Nord şi Grup Feroviar Român, controlată de omul de afaceri Gruia Stoica.

Vor participa toți la procesul de privatizare? Lista va fi publicată pe 15 mai. „Mă aşteptam la mai mulţi investitori. Nu aş putea spune la câţi, însă, cu siguranţă că, dacă am fi pornit de la un preţ de vânzare mai mic, erau mai mulţi“, a spus ministrul transporturilor, Relu Fenechiu. Ștefan Roșeanu, consultant pe segmentul de transport feroviar la Bruxelles, spunea, într-un interviu anterior pentru Capital, că miza acestei privatizări este mare, deși operatorul feroviar a ajuns la o cotă de piață de aproximativ 45%, comparativ cu peste 90%, în 2004. Lucru confirmat și de cei interesați să cumpere pachetul majoritar de acțiuni.

„Ne interesează CFR Marfă pentru că facem parte dintr-un grup de companii care are specializare pentru a eficientiza activitatea CFR Marfă. (...) După primele evaluări, noi considerăm şi, prin urmare suntem şi prezenţi, că este un proiect extrem de frumos şi de interesant“, a spus Kinga Mădărăşan, reprezentantul Transferoviar Grup. La rândul lor, reprezentanții GFR sunt convinși că toți candidații ce vor îndeplini criteriile de eligibilitate, precum cele legate de cifra de afaceri și vo

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 7 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 6 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 5 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 8 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 8 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 11 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 5 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 10 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°