Începute sub semnul unor manifestări de solidaritate cu Raed Arafat, protestele împotriva preşedintelui, a prim-ministrului, a clasei politice în întregul ei au căpătat amploare. Au început la Tîrgu Mureş, oraşul care l-a „nemurit“ deja pe doctorul Arafat, au continuat la Bucureşti, cu diverse intensităţi şi magnitudini, ca apoi să se extindă în toată ţara.

Probabil, în centrul de comandă de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, de care pomenea ministrul Traian Igaş, există o hartă care să cuprindă toate datele şi cifrele legate de aceste manifestări. Am consemnat şi violenţe stradale, cu contacte contondente între forţele de ordine şi o parte din demonstranţi – în Piaţa Unirii.

Strigătele de „Huo“ şi „Jos!“ – mult îndrăgite de românii lui Emil Boc, după ce, înainte de 1989, „Trăiască“ şi „Ura!“ au fost mult vehiculate şi de mulţimea actuală de anticomunişti de pripas înmulţită printr-o inedită metamorfoză – nu au produs efectele dorite. Preşedintele a stat pitit între zidurile Cotrocenilor zile bune pînă cînd a apărut – Inch’Allah, că tot avem parteneriate strategice cu Ankara şi Baku, iar recent demisul ministru MAE, Baconschi, guest star la reuniunea ambasadorilor turci de la Edirne (28-30 decembrie 2011, ca să nu se creadă că inventăm ceva), a pledat în cheie forte pentru primirea Turciei în UE, în care nici Germania, nici Franţa şi nici Vaticanul nu sînt prea dornice de acest straniu mariaj – la Ambasada Chinei. Nu la Beijing, ci la Bucureşti, onorînd Noul An Chinezesc. Care va fi unul al Dragonului pe Apă, după cum s-a văzut şi în emoţionantele imagini cu colţunaşi de casă chinezeşti şi dansul dragonului jucat feeric şi colorat în interiorul misiunii diplomatice chineze.

Ceea ce notam în 2084, text încă inedit, sub semnul imaginaţiei noastre, sub semnul unui zîmbet ironic – producţia de beţigaşe pe