Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calculele PDL pentru referendumul de demitere a lui Băsescu: câţi oameni ar putea ieşi la vot

Publicat in Gandul, joi 26 iulie 2012 ·

Sondajele şi analizele realizate la comanda PDL indică faptul că la referendumul de duminică se vor prezenta 42 - 43% din persoanele înscrise pe listele electorale, adică aproximativ şase - şapte milioane de români. Dezvăluirea a fost făcută de preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, într-o ediţie specială a GÂNDUL LIVE. "Nu vor fi 6 milioane împotriva lui Traian Băsescu, ci 6 milioane se vor prezenta la vot. Dacă vor vota toţi pentru demitere, înseamnă că 6 milioane de români validează demersul celor 256, iar restul de 15-16 milioane nu îl validează. Mă pot uita în ochii celor 15 milioane", a arătat Videanu. El a spus că Traian Băsescu se afla pe un "trend foarte bun", dar el şi PDL s-au temut de frauda pusă la cale de cei de la USL. "Dacă PDL nu îndemna oamenii să stea acasă, pe analizele noastre, avem sondaje din 3 în 3 zile, trendul era foarte bun. În urmă cu 10 zile eram la o intenţie de vot 56% - 44% pentru suspendare. Dar ce făceam cu tentativa de fraudă? Greu de spus dacă câştigam", a afirmat Videanu. Potrivit acestuia, democrat-liberalii nu vor merge la vot, dar 300.000 de oameni vor fi în stradă pentru a supraveghea corectitudinea modului în care se desfăşoară referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. "De la distanţă, vom supraveghea votul. Toţi militanţii PDL vor fi în stradă, aproape 300.000 de oameni. Este de datoria noastră să facem acest lucru. Oamenii ştiu exact ce au de făcut în ziua votului", a precizat Videanu. Videanu a spus că preşedintele suspendat se poate întoarce la Cotroceni cu "fruntea sus", chiar dacă vor exista împotriva sa şase milioane de voturi, deoarece 15 milioane de români nu au validat demersul celor de la USL. O nouă măsură surpriză pregătită de PDL este verificarea foarte rapidă a listelor de vot pentru a identifica voturile multiplu. "PDL va ieşi în termen de 48 de ore cu toţi cei care vor vot

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 32 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 45 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°