Aflarea adevărului despre crimele din decembrie nu mai preocupă de mult pe cei mai mulţi dintre români, iar adevărul istoric despre cum a fost înlăturat regimul comunist este şi acum o necunoscută.

Marţi, 17 decembrie, în Timişoara a fost zi de doliu în memoria celor 66 de manifestanţi care au fost împuşcaţi în urmă cu 24 de ani. Slujbe religioase de pomenire a eroilor, depuneri de coroane, steagurile instituţiilor coborîte în bernă, momente de reculegere pe treptele Catedralei Mitropolitane. Familiile celor ucişi în Timişoara, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Braşov, Arad mai aşteaptă şi acum să afle adevărul iar criminalii să fie condamnaţi. Generalii Chiţac şi Stănculescu, cei care au coordonat masacrul din Timişoara, au fost într-un final condamnaţi. Dar alţi ofiţeri care au executat ordinele cu un zel criminal, cei care au ordonat să fie incinerate cadavrele ca să şteargă în felul acesta urmele, aceştia sînt liberi.

În decembrie 1989 revoltele din marile oraşe au fost înăbuşite în sînge şi după fuga Ceauşeştilor, conform unui plan bine pus la punct. Era nevoie de mulţi morţi şi de mult sînge pentru ca Ion Iliescu să poată decreta "revoluţia". Mîinile criminale au fost şi din rîndul Armatei, şi din Securitate, şi din rîndul prim secretarilor PCR. Că Securitatea s-a pus la dispoziţia Armatei şi s-a retras în cazărmi este doar un mit. Multe anchete jurnalistice realizate imediat după decembrie '89 arată că Securitatea a pus la cale diversiuni care au făcut multe victime. Securitatea nu a fost "dezafectată" nici măcar o clipă, ea a funcţionat subteran şi pînă la reapariţia oficială sub numele de SRI după evenimentele sîngeroase de la Tîrgu Mureş din martie 1990.

Procurorii care au întocmit dosarele revoluţiei ar fi avut o sursă de mare folos în anchetele jurnalistice la care m-am referit, dacă destinaţia acestor dosare nu ar fi fost dintru început comandată