Deputatul Daniel Oajdea a susţinut luni, înaintea şedinţei grupului PDL din Camera inferioară, că miniştrii Sebastian Vlădescu şi Adriean Videanu ar trebui să plece din Executiv pentru că nu şi-au dus afirmaţiile la bun sfârşit, dar şi Mihai Şeitan, întrucât ar fi făcut afirmaţii iresponsabile.
Potrivit Agerpres, Oajdea a susţinut că nu-i este uşor să plece din rândul colegilor săi de partid, mai ales că "sunt oameni care au funcţii înalte şi nu şi-au făcut datoria". Deputatul PDL s-a declarat deranjat de eliminarea sa de la discuţia de duminică de la Palatul Snagov, întrucât ar fi trebuit să i se comunice din timp că prezenţa sa nu este dorită.
"Faptul că am fost lăsat să vin, după care să mi se spună să nu particip, din punctul meu de vedere este o decizie de prost gust, care descalifică pe indiferent cine o face", a spus Oajdea. El a mai declarat că este pregătit să le spună colegilor de partid că poate face echipă, dar numai în condiţiile în care deciziile vor fi explicate şi discutate în interiorul grupului.
Deputatul Daniel Oajdea a susţinut luni, înaintea şedinţei grupului PDL din Camera inferioară, că miniştrii Sebastian Vlădescu şi Adriean Videanu ar trebui să plece din Executiv pentru că nu şi-au dus afirmaţiile la bun sfârşit, dar şi Mihai Şeitan, întrucât ar fi făcut afirmaţii iresponsabile.
Potrivit Agerpres, Oajdea a susţinut că nu-i este uşor să plece din rândul colegilor săi de partid, mai ales că "sunt oameni care au funcţii înalte şi nu şi-au făcut datoria". Deputatul PDL s-a declarat deranjat de eliminarea sa de la discuţia de duminică de la Palatul Snagov, întrucât ar fi trebuit să i se comunice din timp că prezenţa sa nu este dorită.
"Faptul că am fost lăsat să vin, după care să mi se spună să nu particip, din punctul meu de vedere este o decizie de prost gust, care descalifică pe indiferent cine o face", a spus Oajd